Acţionarii celui mai mare producător european de armament, BAE Systems, au decis, ieri, să vândă pachetul de 20% din acţiunile deţinute la Airbus, cel mai mare constructor de avioane civile din Acţionarii celui mai mare producător european de armament, BAE Systems, au decis, ieri, să vândă pachetul de 20% din acţiunile deţinute la Airbus, cel mai mare constructor de avioane civile din lume. Astfel, BAE pune capăt unui parteneriat de 27 de ani. Acţiunile deţinute până acum de britanicii de la BAE Systems şi estimate la 2,75 miliarde de euro vor fi cumpărate de European Aeronautic, Defence & Space Co., celălalt acţionar al Airbus. Participaţia Airbus i-a adus companiei de armament din Londra un profit de 360 milioane de lire sterline în ultimii ani. "A fost o investiţie minunată, dar una de portofoliu. Istoric vorbind, acesta era momentul în care trebuia să luăm o decizie", a declarat, la întâlnirea acţionarilor, preşedintele BAE, Dick Olver, citat de Bloomberg. Vestea aceasta vine ca un duş rece pentru cei de la Airbus, după ce marţi seara reprezentanţii companiei au anunţat că întârzierile livrărilor la avioanele A380 îi vor costa 4,8 miliarde de euro din câştiguri, până în 2010. Aparatele de zbor, care ar fi trebuit să fie livrate în urmă cu un, vor fi gata abia în a doua jumătate a lui 2007, au anunţat, marţi seara, oficialii companiei, citaţi de Reuters. EADS, grupul de aeronautică şi apărare, companie-mamă a Airbus, nu numai că a confirmat întârzierile, dar a şi anunţat că interminabilele probleme de asamblare pe care le întâmpină i-ar putea costa cu 2,8 miliarde de euro mai mult decât se preconizase în luna iunie. Mai mult decât atât, pentru prima dată de când problemele Airbus au început să iasă la iveală, în urmă cu trei luni, Emirates Airline, cel mai mare client al Airbus pentru modelul A380, a anunţat public că şi-ar putea anula parţial comanda. Emirate