Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU EXCLUSIV Sorana Cîrstea dezvăluie fără regrete: „Am scos demult din calendar sărbătorile“

Publicat in Adevarul, luni 17 decembrie 2012 ·

Cea mai bună jucătoare de tenis din 2012 din România, Sorana Cîrstea, a acordat pentru „Adevărul” un interviu exclusiv în care a vorbit despre parcursul ei competiţional în acest an, dar şi despre obiectivele fixate în 2013. Sportiva, clasată pe locul 27 WTA, îşi doreşte s-o ia pas cu pas către vârful ierarhiei feminine, prima haltă fiind clasarea între cele mai bune 20 de jucătoare din lume.

Ce părere ai despre parcusul tău în 2012, având în vedere că ai încheiat anul pe locul 27 în clasamentul WTA?

A fost un an foarte bun pentru mine, l-am început pe locul 60 şi l-am terminat pe 27. Normal că îmi doresc mult mai mult pentru că ştiu că pot. Am crescut de la turneu la turneu, am avut un parcurs constant şi am avut o anumită stabilitate care până acum mi-a lipsit. Mai am mulţi ani de jucat tenis, ani în care mă pot dezvolta şi maturiza. Cred că sunt pe o pantă ascendentă acum.

Crezi că în viitorul apropiat vei reuşi să câştigi un turneu de Mare Şlem?

La nivelul la care am ajuns, normal că îmi doresc să câştig un astfel de turneu. Dacă nu mi-aş dori, înseamnă că nu aş fi motivată şi nu ar trebui să particip. Important este cum voi reuşi ajung la o astfel de performanţă. E drum lung până acolo, dar rezultate obţinute în 2012 îmi dau dreptul să sper şi la câştigarea unul turneu de Mare Şlem.

Spuneai că cel mai mare defect al omului este automulţumirea? De ce crezi asta?

Sunt o fire care îşi doreşte mereu mai mult. Lucrul acesta mă va automotiva, mă va ajuta să mă autodepăşesc, să duc limitele mele cât mai sus. În sport e foarte important să ai o motivaţie solidă.

E realizabil obiectivul de a te clasa în 2013 în primele zece jucătoare din lume?

Nu mă gândesc la clasamentul WTA în momentul de faţă, îmi doresc să fiu sănătoasă să pot munci aşa cum ştiu eu mai bine. Dacă vor exista aceste premise, vor veni şi rezultatele. Vreau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 4 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 5 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 9 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 5 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 5 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 4 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 9 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°