Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii DNA au revenit în comuna vrânceană Suraia. Votul multiplu este în topul infracţiunilor electorale

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 17 august 2012 ·

Procurorii DNA au reluat astăzi audierile în comuna vrânceana Suraia, după ce miercuri aceştia au chestionat mai mulţi localnicii cu privire la desfăşurarea referendumului, în urma mai multor sesizări depuse în acest sens.

Trei procurori de la DNA Galaţi şi nouă poliţişti au venit, vineri, în localitatea Suraia, cercetările fiind conduse de procurorul şef al DNA Galaţi, Gheorghe Ivan. Ca şi miercuri, procurorii anticorupţie au împărţită comuna în trei zone şi fac verificări privind cazuri de vot multiplu la referendumul din 29 iulie. Primarul din Suraia, Vasile Grosu, a declarat pentru Agerpres: „Au venit din nou procurorii lui Băsescu ca să-i terorizeze pe oamenii care au votat. E o acţiune politică şi nimic mai mult. Oamenilor începe să le fie frică de această teroare”. Procurorul şef al DNA Galaţi, Gheorghe Ivan, a refuzat să facă declaraţii referitoare la prezenţa procurorilor în localitatea Suraia.

„Manipulările mediatice”

Joi după-amiază PDL Vrancea a luat poziţie faţă de anchetele DNA de la Suraia, comună care face parte din colegiul preşedintelui organizaţiei, deputatul Alin Trăşculescu. Într-un comunicat de presă PDL Vrancea 'îşi exprimă îngrijorarea cu privire la presiunile, dezinformările şi manipulările mediatice pe care USL le generează pentru a zădărnici aflarea adevărului despre faptele de natură penală petrecute pe data de 29 iulie 2012, în cele 3 secţii de votare aflate pe raza comunei Suraia, judeţul Vrancea

Prezenţa la urne: 64%

Prezenţa la vot la referendum a fost, în comuna Suraia, de aproximativ 64%. În judeţul Vrancea au existat un număr de 22 incidente electorale reclamate de PDL în ziua votului, la referendum. Preşedintele CJ Vrancea este baronul USL Marian Oprişan.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 7 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 9 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°