Alpiniștii clujeni plecaţi la finele lunii august în expediția al cărei scop este atingerea vârfului Manaslu (8.156 metri) au fost nevoiţi să întrerupă ascensiunea şi să se întoarcă în tabăra de bază din cauza vremii nefavorabile.
"Vă dau veşti mai repede decât ne doream -vremea s-a stricat şi a trebuit să coborâm din C2 pe viscol şi ninsoare până în base camp. Aşteptăm o nouă fereastră de vreme bună", au scris alpiniştii pe blogul manaslu2013.ro.
Delegaţia clujeană va duce pentru prima dată însemnele Clujului la peste 8.000 de metri. Ascensiunea pe vârful Manaslu se face fără a folosi oxigen suplimentar şi fără ajutorul şerpaşilor.
Expediţia are loc în perioada 29 august - 29 octombrie şi e finanţată de Consiliul Judeţean Sibiu, cu suma de 15.000 de lei, şi e susţinută şi de către Serviciul Public Salvamont Sibiu.
Echipa care întreprinde această expediţie este formată din patru alpinişti, e vorba de Adrian Vălean (Sibiu) - lider expediţie, Vlad Căpuşan (Cluj), Vasile Cipcigan (Cluj) şi Mihnea Prundeanu (Cluj)".
Manaslu (cunoscut şi drept Kutang) din masivul Gurkha, Munţii Himalaya, este, ca înălţime, al optulea vârf al planetei. Numele Manaslu este un derivat al termenului sanscrit Manasa, care în limba română se traduce prin Muntele Spiritului. Primii oameni care au reuşit să ajungă pe vârf au fost japonezii Yuko Maki şi Tashio Imanishi şi nepalezul Gyalzen Norbu, la 9 mai 1956. România a aşteptat până în anul 2006, aproape 50 de ani, ca timişoreanul Horea Colibăşanu să cucerească Vârful Manaslu într-o expediţie internaţională.