Filarmonica "George Enescu" din Capitală celebrează sâmbătă, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, 70 de ani de la debutul pianistului Valentin Gheorghiu pe scena instituţiei.
În cadrul acestui eveniment în care sunt sărbătorite valoarea şi consecvenţa vor fi invitaţi reputaţii săi colegi violonistul Gabriel Croitoru şi violoncelistul Marin Cazacu.
Din programul concertului fac parte: "Sonata nr. 9 pentru pian şi vioară, op. 47", "Kreutzer" de Ludwig van Beethoven şi "Trio nr. 4 pentru pian, vioară şi violoncel, în mi minor", "Dumky de Antonin Dvorak.
"Îmi amintesc cu drag şi emoţie de primul concert pe scena Ateneului, alături de maestrul George Georgescu şi Filarmonica noastră de atunci. În sală era un public de cunoscători, care aştepta ca în partea a II-a a concertului să audă şi «Simfonia a 9-a» de Beethoven, pe care maestrul George Georgescu o dirija magistral în fiecare an, pianul la care cântam, un Bechstein, era nou şi suna minunat; pentru mine, acea zi a fost o adevărată sărbătoare, iar Ateneul cu fresca lui accentua această impresie. În decursul anilor, întotdeauna când am privit spre această frescă (cu istoria ţării noastre), mi-am explicat de ce nu am putut să o părăsesc. Sunt recunoscător publicului nostru drag, care întotdeauna m-a încurajat cu generozitate", spune Valentin Gheorghiu.
Valentin Gheorghiu s-a născut la Galaţi, pe 21 martie 1928. Începe studiul pianului de mic copil. În anul 1934 vine la Bucureşti şi, în urma audierii sale de către pianista Constanţa Erbiceanu şi compozitorul Mihail Jora, este admis la Academia Regală de Muzică şi Artă dramatică din Bucureşti, unde studiază pianul, teoria muzicii şi armonia cu aceşti renumiţi profesori. În anul 1936 debutează cu un recital la Sala Dalles din Bucureşti. În acelaşi an George Enescu îl ascultă şi intervine personal, prin scrisori adresate forurilor com