Abia daca pot auzi ce imi spune baiatul blond, cu ochi caprui, la ureche. S-a cocotat cu genunchii pe scaunul din lemn si invarte carioca neagra, incercand sa gaseasca raspuns la intrebarea: 'Ce ai invatat de cand esti la scoala?' 'Pai nu prea stiu', se balbaie Victor, mai-mai sa cada de pe scaun. "Mai mult desenam si in pauza ne jucam pe hol. E asa o galagie, copiii se ciocnesc intre ei ca masinile, si domnul primar ne cearta: <>. Zice ca ne da afara', spune copilul, bucuros ca in sfarsit cuvintele ii ies din gura, pline de avant. Pleaca capul rusinat cand il corectez inlocuind cuvantul 'primar' cu 'director', dupa care isi baga nasul in ghiozdanelul mic, din care scoate tacticos tot ce i-a spus doamna invatatoare sa isi puna: servetele umede si uscate, penarul cu culori, sendvisul. Jucaria preferata pe care trebuia azi sa o aduca a uitat-o. Nu simte ca este la scoala, desi mama, in fiecare dimineata ii spune ca acum, de cand nu mai merge la gradinita, nu mai trebuie sa lipseasca, si nici sa intarzie la ore, 'si sa ciulesc mereu urechile la doamna'. Nu are teme de facut, 'doamna ne lasa sa alergam pe aici, sa ne jucam. Imi place foarte mult. La scoala cred ca ar fi mult mai greu. De fapt, sunt sigur', imi explica Victor si ma priveste cu ochii lui mari si seriosi, dupa care tusti, sare de pe scaun si merge la prietenul lui, care manevreaza cu repeziciune o masinuta, pe banca lucioasa, special facuta pentru copiii de clasa pregatitoare si cumparata din banii primariei.
'Haideti sa cantam un cantecel!', le cere doamna invatatoare si abia atunci vocile celor 36 de copii ai clasei pregatitoare din Scoala nr 146 par sa se adune intr-una singura. Repede insa, se plictisesc si de cantat. Amalia se foieste pe scaun, mai ca s-a bagat cu capul sub banca. Are doar 5 ani, nu stie sigur daca ce face ea aici se cheama gradinita sau scoala si cel mai urat ii este de 'c
