Impresia că libertatea lor intră sub papucul soţiei, teama de responsabilităţi şi limitarea la o singură parteneră îi determină pe bărbaţi să amâne momentul punerii pirostriilor. Sursa: Reuters

Înaintea vârstei de 30 de ani, bărbaţii încă îşi găsesc confortul psihic în micile plăceri ale vieţii de burlac: o bere cu prietenii, urmărirea unui meci de fotbal, ieşirile în cluburi şi distracţiile de weekend. Femeile de aceeaşi vârstă sunt pregătite demult să se aşeze la casa lor, să se dedice unui singur bărbat, cu care să facă şi să crească cel puţin un copil. Iar dacă şi-au găsit deja potenţialul soţ, aşteaptă inelul de logodnă.

Unele aşteaptă puţin, altele cu anii, iar altele renunţă şi caută un alt partener. Cele curajoase îşi iau inima-n dinţi, lasă la o parte tradiţia şi îşi cer prietenul în căsătorie pentru că, genetic şi cultural, sunt programate să-şi găsească împlinirea în sânul unei familii, oricât de glorioasă le-ar fi cariera.

Concubinajul e „călduţ”

Radu are 32 de ani. De 4 ani locuieşte cu prietena lui, Raluca. După serviciu, vine acasă şi se joacă pe calculator sau iese cu prietenii la o bere. În weekenduri merge la munte cu prietena lui. Concediile şi le petrece împreună cu ea şi cu amicii lor, colindând ţări străine.

Radu şi Raluca sunt nedespărţiţi. Le lipsesc însă verighetele şi certificatul de căsătorie. Lucru cu care rudele şi prietenii nu uită să-i “înţepe” de câte ori se iveşte ocazia.

“Stilul acesta de viaţă e tare călduţ şi sunt convins că, dacă ne-am căsători s-ar complica situaţia: ar apărea un copil, garsoniera nu ne-ar mai ajunge, am face credit pentru casă şi am avea tot felul de restricţii”, îşi explică Radu alegerea. “Lumea mă acuză că fug de responsabilităţi, dar să-şi vadă de treaba ei, pentru că fiecare ştie când e momentul pentru gesturile decisive din propria