Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul a reluat procesul de privatizare a combinatului Oltchim. Primul pas: "tatonarea aşteptărilor pieţei"

Publicat in Gandul, joi 30 mai 2013 ·

Investitorul care vrea să preia Oltchim trebuie să aibă bonitate, certificată de scrisori de bonitate bancară şi de confort, care să acopere cel puţin 25% din suma care trebuie angajată, şi să aibă experienţă în domeniul chimiei şi petrochimiei, a declarat Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, citat de Mediafax.

"Am decis să devansăm termenul de negociere şi să realizăm o solicitare preliminară de intenţie pentru a tatona aşteptările pieţei şi să ne ajute să realizăm o listă scurtă a posibililor investitori. Oferta va fi publicată luni pe site-ul ministerului. Un astfel de investitor ar trebui să aibă o bonitate care să fie probată de scrisori de bonitate bancare şi de confort de la o bancă sau de la un consorţiu de prim rang şi să acopere măcar 25% din suma care trebuie angajată. Să aibă experienţă în domeniul chimiei şi pertrochimiei şi o reţea globală în care să se integreze. Oferta va fi publicată luni pe site-ul ministerului şi a Oltchim", a spus Vosganian într-o conferinţă.

Reprezentanţii administratorilor judiciari au precizat că în prezent opt companii sunt interesate de Oltchim, dintre care trei au depus scrisori de intenţie.

Vosganian a arătat că obiectul în cazul Oltchim este ca în septembrie-noiembrie 2013 combinatul să fie sufiecient de credibil pentru a putea acoperi activitatea pe anul 2014 prin contracte ferme.

"Un Oltchim lipsit de această capacitate ar fi mai puţin credibil decât dacă nu are asigurată piaţa pentru 2014", a precizat ministrul Economiei.

El a arătat că se va crea un vehicul special care va prelua partea funcţională din Oltchim, şi care în linii mari se suprapune de întreaga platformă de la Râmnicu-Vâlcea, în care se vrea şi includerea părţii de piroliză de la Arpechim.

"Datoriile vor rămâne la Oltchim, iar Oltchim 2 va fi curăţată de datorii. Procesul trebuie făcut cu transparenţă (...) Cred

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 35 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°