Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fratele preşedintelui şi-a făcut bine lecţiile

Publicat in Jurnalul, miercuri 2 septembrie 2009 ·

Piersicii promişi de Mircea Băsescu la începutul lunii aprilie sunt la locul lor. După scandalul iscat atunci de o anchetă a Grupului pentru Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, fratele preşedintelui are dovezi că, cel puţin deocamdată, nu a dat nici un tun imobiliar la Constanţa. Grupul pentru Investigaţii Politice (GIP), condus de Mugur Ciuvică, a dezvăluit la începutul lunii aprilie că fratele preşedintelui României se pregăteşte să dea un tun imobiliar, preluând terenurile fermelor de lângă oraşul Constanţa, mai exact, de pe teritoriul localităţii Agigea. GIP susţinea că în decembrie 2006 firma familiei Băsescu, Global Business & Investments, a încheiat un contract de asociere în participaţiune cu Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Valu lui Traian, aceasta fiind instituţie de stat.

Contractul este încheiat pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de prelungire, având ca obiect "cercetarea ştiinţifică şi producţia în agricultură". Conform declaraţiilor lui Mugur Ciuvică, Global Business & Investments este deţinută şi administrată de copiii şi apropiaţii lui Mircea Băsescu, iar fratele preşedintelui este implicat direct în activitatea societăţii comerciale. SCDP funcţionează în subordinea Academiei de Ştiinţe Gheorghe Ionescu Siseşti, fiind coordonată de Institutul de Cercetare-Dezvoltare Mărăcineni - Argeş.

LIVADA CU DOVADA

Mircea Băsescu declara atunci că fiul său a devenit asociat în companie abia cu o lună în urma declanşării scandalului. Fratele preşedintelui a ţinut să menţioneze că societatea a fost înfiinţată în 1995, Adriana Opreanu fiind unic acţionar, iar în 1997, compania a încheiat un contract de asociere în participaţiune, cu Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură din Valu lui Traian. Mircea Băsescu a subliniat că în baza contractului societatea Global Busine

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 2 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Marcel Ciolacu, despre faptul că românii vor merge cu buletinul în Turcia: Un gest deosebit

Mediafax acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a mulţumit, marţi, preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan, pentru decretul potrivit căruia românii vor putea să călătorească în Turcia doar cu buletinul. Este un gest deosebit pe care l-a făcut faţă de cetăţenii români,

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum o ora
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 11 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

Republica Moldova, prima ţară care a semnat un parteneriat de Securitate şi Apărare cu UE

Mediafax acum 3 ore
„Moldova este prima ţară care a semnat un Parteneriat pentru Securitate şi Apărare cu UE”, a scris Borrell pe X. „Acest parteneriat va spori capacitatea de rezistenţă a ţării. El ne va permite să abordăm împreună provocările comune în materie de sec

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 2 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Marcel Ciolacu: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria

News.ro acum 35 minute
Premierul Marcel Ciolacu a vorbit, marţi la Ankara, despre investiţiile importante în energie în Marea Neagră pe care le au România şi Turcia. El a spus că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în c

Rusia a început exerciţiile militare cu arme nucleare tactice la granița cu Ucraina

G4Media acum 11 minute
Armata rusă a anunţat marţi că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre un răspuns

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

14°/20°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°