Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut că primul tur al alegerilor prezidenţiale ar fi o dată potrivită pentru organizarea referendumului de revizuire a Constituţiei şi a punctat că în ceea ce priveşte numărul de regiuni în care ar urma să fie reorganizată România nu trebuie să însemne complicarea lucrurilor. Sursa: NICU DÎRDÎIAC
„Proiectul de modificare a Constituţiei, cel puţin într-o primă variantă, este complet, a fost finalizat. Avem de luat o decizie tactică. Din punctul nostru de vedere un referendum, în condiţiile deciziei Curţii Constituţionale pe care nu o mai discut, dar care nu a stat în putinţa noastră şi nu stă în putinţa noastră să o schimbăm, este bine-venit atunci când avem şansa ca într-adevăr cetăţenii români să se poată pronunţa, votul său să conteze şi atunci probabil o amânare pe anul viitor. În privinţa aceasta vom lua o decizie definitivă după consultarea cu partenerii noştri din USL”, a spus Antonescu, după şedinţa Delegaţiei Permanente a PNL.
El a fost întrebat dacă este de părere că primul tur al alegerilor prezidenţiale este o dată optimă pentru organizarea referendumului de modificare a Legii fundamentale.
„Variantele regionalizării sunt în continuare în discuţie. În ceea ce priveşte data referendumului, în condiţiile hotărârii CCR, hotărâre care nu ne aparţine şi pe care nu o putem influenţa, da primul tur al alegerilor prezidenţiale ar fi o dată potrivită”, a spus Antonescu, citat de Agerpres.
Liderul liberalilor a fost chestionat şi dacă este de acord cu organizarea a zece regiuni, aşa cum propun social-democraţii.
„Sunt foarte multe argumente şi pentru opt şi pentru zece şi pentru 12. Nu cred că numărul este esenţial, ci modul în legătură cu care se gândeşte rearanjarea instituţiilor şi funcţionarea lor în aşa fel încât regionalizarea să nu însemne complicarea lucrurilor, ci simplificarea lor”, a afirmat