Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţele au ajuns să plătească mai mult pentru titlurile de stat, iar sumele atrase sunt din ce în ce mai mici

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 13 iunie 2012 ·

Randamentele la titlurile de stat au revenit pe creştere în ultimele săptămâni, odată cu de-acum vestitele CDS-uri şi cu ascensiunea dobânzilor pe piaţa interbancară, într-un climat caracterizat prin creşterea aversiunii faţă de risc în Europa, pe fondul accentuării tensiunilor legate de zona euro, în special Grecia şi Spania.

Spre deosebire de anul trecut, acum Finanţele nu trebuie să se împrumute mult, la orice cost, având în vedere buffer-ul consistent de lichidităţi care există. Deja de două luni Trezoreria împrumută mai puţin decât sumele planificate.

Ministerul Finanţelor a vândut luni certificate de trezorerie la un randament mediu de 5,29% pe an, în creştere faţă de cel plătit în lunile aprilie şi mai pentru titluri cu aceeaşi scadenţă. În condiţiile creşterii costurilor de finanţare, Trezoreria a atras doar 506,8 mil. lei, jumătate din cât şi-a propus. O situaţie comparabilă a fost şi săptămâna trecută, când Finanţele au vândut obligaţiuni cu maturitatea la doi ani la un randament de 5,73%, în urcare faţă de nivelul din mai, de 5,53%.

"Creşterea randamentelor la titlurile de stat s-a datorat mai multor factori: majorarea dobânzilor ROBID/ROBOR, ca urmare a intervenţiilor indirecte pe piaţa valutară ale BNR prin care a sterilizat lei prin vânzarea de euro, creşterea cotaţiilor la CDS-uri ca urmare a acutizării crizei datoriilor şi încheierii ciclului de relaxare a politicii monetare", a declarat Melania Hăncilă, economistul-şef al Volksbank.

Cotaţiile CDS (costul asigurării contra riscului de default) s-au apropiat în cazul României de 500 de puncte de bază după ce în primele luni ale anului coborâseră sub 300 de puncte de bază.

Luna mai a fost dintre cele mai dificile pentru moneda naţională, deprecierea venind pe fondul schimbării guvernului, dar şi al îngrijorărilor că Grecia va părăsi zona euro. Iar tensiunea a c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 45 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 34 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 34 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 41 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 28 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 4 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°