Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foștii angajați ai Celrom, la mâna lichidatorilor

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Foștii angajaţi ai Combinatului de Hârtie şi Celuloză Celrom din Drobeta Turnu Severin au ajuns la limita răbdării. Ei așteaptă de trei ani să primească banii din salariile compensatorii, drept câştigat în instanţă, după ce fabrica a fost închisă de lichidatori. Cu dreptatea în mână, oamenii trăiesc acum din pensiile părinţilor, iar unii dintre ei riscă să îşi piardă şi casele pentru că nu şi-au mai plătit ratele la bănci.

Într-un ultim apel disperat, aceștia au vrut să transmită ieri un mesaj către autorităţi şi către preşedintele Traian Băsescu. Oamenii spun că vor să îşi primească măcar salariile compensatorii, dacă la muncă nu se vor mai întoarce niciodată.

„Combinatul Celrom a ajuns o ruină şi asta numai din cauza lichidatorilor care au lăsat să se aleagă praful de tot. Au vândut certificatele de mediu şi tot ce s-a mai putut. Le-au dat oamenilor câţiva bani de Paşti şi de Crăciun şi în rest nimic. Oamenii trebuie să îşi primească salariile compensatorii, sunt în jur de 18.000 de lei pentru fiecare angajat, bani care pentru ei înseamnă enorm. Există o hotărâre definitivă şi irevocabilă de la Curtea de Apel Craiova, prin care angajaţii au dreptul să primească salariile compensatorii, dar lichidatorii trag de timp şi nu fac nimic“, a declarat Gheorghe Talianu, lider de sindicat.

„Lichidatorii îşi fac de cap prin fabrică, iar noi murim de foame“

În anul 2009, lichidatorii au închis fabrica din cauza datoriilor, iar cei peste 300 de angajaţi au fost trimişi acasă. După un timp, sindicatul a reuşit să câştige în instanţă dreptul ca oamenii să primească salariile compensatorii, în funcţie de vechime. Banii ar fi trebuit plătiţi în maximum 12 luni, dar au trecut aproape trei ani şi foştii angajaţi ai Celrom nu au văzut nici un leu.

„Am lucrat 30 de ani în fabrică şi eu, şi soţia mea şi am ajuns la bătrâneţe să trăiesc din pensiile d

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 3 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Când ar putea fi EXTERNAT marele actor

Gandul acum 34 minute
Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Actorul ar putea fi externat în cel mult zece zile, spun medicii. Însă, condiția pentru care artistul să plece acasă este ca starea sa de sănătate să rămână stabilă. ”Important e că riscuri

Curtea Penală Internațională solică mandate de arestare pentru Benjamin Netanyahu și pentru liderii Hamas

HotNews acum 25 minute
Curtea Penală Internațională solicită mandate de arestare pentru liderul militar al Hamas, Yahya Sinwar, și pentru prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu pentru acuzații de crime de război și crime împotriva umanității comise în timpul atacuril

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum 2 ore
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum o ora
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Cod galben de furtuni, în mai multe zone ale ţării / Se anunţă intensificări ale vântului şi grindină

News.ro acum 46 minute
Meteorologii au emis, luni, mai multe avertizări nowcasting cod galben de furtuni, valabile pentru mai multe zone ale ţării. Se vor semnala ploi abundente, descărcări electrice şi grindină. Potrivit ANM, până la ora 15.30, este cood galben în judeţu

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

13°/20°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

13°/24°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

15°/24°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°