Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi noi mergem tot cu ruşii?

Publicat in Adevarul, vineri 24 octombrie 2008 ·

Moscova flutură prin faţa bulgarilor şi sârbilor ameninţarea României. Ceva ciudat se întâmplă la masa negocierilor energetice româno-ruse. Mai întâi, directorii generali ai companiilor Romgaz şi Transgaz, Francisc Toth, respectiv Ioan Rus, s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu preşedintele Gazprom, Alexei Miller. Presa a speculat că discuţiile s-ar fi referit inclusiv la participarea României la South Stream – conducta pe care Rusia vrea să o ducă până în Italia. Proiectul se află la concurenţă cu Nabucco, traseul dinspre Azerbaidjan şi Iran spre centrul Europei, ce ar reduce dependenţa continentului de gazul rusesc. Cei doi responsabili români au negat că ar fi discutat ceva despre South Stream cu cei de la Gazprom. Iată însă că ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat ieri că România studiază posibilitatea implicării în South Stream, ca urmare a „anumitor semnale faţă de care a manifestat deschidere”.

Declaraţia vine într-un context şi aşa complicat, legat de traseul South Stream. Vecinii noştri bulgari şi sârbi au bătut palma cu Moscova pentru acest proiect, dar lucrurile trenează. Se pare că la mijloc ar fi pretenţii ruseşti pe care Sofia şi Belgradul le găsesc exagerate – cum ar fi proprietatea rusească asupra conductelor sau cumpărarea de către Gazprom a companiei petroliere sârbeşti NIS la un preţ preferenţial. Într-o declaraţie acordată Agenţiei NewsIn, Vladimir Socor, expert al fundaţiei Jamestown din Washington, unul dintre cei mai avizaţi observatori ai spaţiului geopolitic ex-sovietic, atrage atenţia asupra jocului pe care Rusia îl face în regiune. El spune că Moscova flutură prin faţa bulgarilor şi sârbilor ameninţarea schimbării rutei South Stream prin România. Aceştia ar înghiţi condiţiile Moscovei dacă ar fi convinşi că ar putea pierde proiectul în favoarea României.

Greu de spus în aceste momente dacă Vosganian a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 3 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 14 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 11 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°