După cinci ani de căsnicie cu milionarul de la Izvorani, Monica pune punct relaţiei, relatează Cancan.
Aceasta a introdus acţiunea de divorţ din Statele Unite, solicitând totodată şi custodia fiicei lor, Irina, în vârstă de patru ani, printr-o procedură de urgenţă care îi permite încredinţarea copilului până la pronunţarea divorţului.
Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 21 martie 2011.
Cuplul Columbeanu, luat în atenţia mediatică încă de la neaşteptata căsătorie dintre milionarul de 48 de ani şi o elevă de 18 ani din Bacău, avea se pare probleme de ceva vreme.
În 2010 Monica a fost suspectată de o aventură la Londra cu un tânăr avocat englez, zvon infirmat de aceasta, deşi revista Ciao! intrase în posesia SMS-urilor de iubire trimise de cei doi. Mai mult decât atât, când englezul a venit în România, aceştia au fost fotografiaţi împreună.
Apoi a urmat şi episodul considerat fatal: surprinderea pe cameră a lui Irinel, în timp ce se distra în jacuzzi cu două blonde. La momentul respectiv soţia sa era în America, in interese profesionale.
Încă de atunci, Monica nu s-a mai ferit să arate că mariajul ei este compromis, deşi susţinea că îşi iubeşte soţul.
După cinci ani de căsnicie cu milionarul de la Izvorani, Monica pune punct relaţiei, relatează Cancan.
Aceasta a introdus acţiunea de divorţ din Statele Unite, solicitând totodată şi custodia fiicei lor, Irina, în vârstă de patru ani, printr-o procedură de urgenţă care îi permite încredinţarea copilului până la pronunţarea divorţului.
Primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 21 martie 2011.
Cuplul Columbeanu, luat în atenţia mediatică încă de la neaşteptata căsătorie dintre milionarul de 48 de ani şi o elevă de 18 ani din Bacău, avea se pare probleme de ceva vreme. @N_