Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imigranţii, o problemă politizată în Marea Britanie

Publicat in Adevarul, luni 28 august 2006 · ·

"porţilor deschise" are din ce în ce mai puţini adepţi. "Încă mai analizăm toate cifrele, însă trebuie să ţinem minte că economiile României şi Bulgariei sunt diferite de cele ale "porţilor deschise" are din ce în ce mai puţini adepţi. "Încă mai analizăm toate cifrele, însă trebuie să ţinem minte că economiile României şi Bulgariei sunt diferite de cele ale celorlalte opt state", a declarat, săptămâna trecută, o sursă guvernamentală. Britanicii se tem să deschidă în totalitate piaţa muncii până când alte state membre UE nu fac acelaşi lucru. Doar două ţări, Irlanda şi Suedia, au adoptat politica "porţilor deschise" în urma valului de extindere din 2004, iar Franţa şi Germania au impus un regim mai strict bazat pe acordarea unui număr limitat de permise de muncă. Până în prezent nu a fost luată nicio decizie privind restricţiile impuse forţei de muncă imigrante. Printre opţiuni se numără adoptarea unui sistem de cote sau temporizarea deschiderii pieţei cu un număr de ani.

Concurenţa şi fondurile sociale, adevărata problemă

Potrivit Oficiului Naţional de Statistică, pentru prima dată în istorie populaţia Marii Britanii a depăşit pragul de 60 de milioane, cu un vârf de spor demografic în 2005, situaţie pusă pe seama afluxului de imigranţi din noile state membre UE. Iniţial, previziunile oficiale indicau o cifră anuală de 15.000 de imigranţi est-europeni. Or, datele furnizate recent de Ministerul de Interne britanic arată că din 2004 şi până în prezent au cerut permise de lucru 427.000 de persoane, din care două treimi polonezi. Dacă se adaugă şi micii întreprinzători care şi-au încropit propriile afaceri, cifra depăşeşte 600.000, fără a mai pune la socoteală imigraţia ilegală. În aceste condiţii, oficialii britanici se tem că sosirea unui nou lot de imigranţi, din România şi Bulgaria, ar putea afecta fondurile pentru învăţământ, sănătate şi alte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 41 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 20 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 30 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 12 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 48 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°