Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFI Palace va mai deschide încă un mall după modelul celui din Bucureşti. Ce investiţii presupune proiectul

Publicat in Adevarul, joi 31 mai 2012 ·

AFI Europe a început construcţia unui nou centru comercial în Ploieşti, o investiţie de aproximativ 40 de milioane de euro, mall-ul urmând a se întinde pe o suprafaţă de 29.000 de metri pătraţi.

Viitorul centru comercial se va numi AFI Palace Ploieşti şi va fi construit după modelul AFI Palace Cotroceni, urmând reunească toate marile firme care funcţionează în prezent în mall-ul din Cotroceni, au declarat reprezentanţii AFI Europe România, citaţi de Mediafax.

CLICK AICI PENTRU A VEDEA CUM VA ARĂTA MALL-UL AFI PLOIEŞTI

David Hay, CEO-ul companiei AFI Europe România, a afirmat că valoarea investiţiei în viitorul mall este de aproximativ 40 de milioane de euro, centrul comercial urmând a se întinde pe 29.000 de metri pătraţi.

Mall-ul va avea parcare subterană, la parter va funcţiona un hypermarket Cora, iar firmele care au anunţat deja că vor deschise magazine în noul shopping center sunt: H&M, Reserved, New Look, Jolidon, Bigotti, Musette, Splend`or, B&B, Aldo, dar şi Flanco, Optinova, Sensiblu, Maxbet, McDonald`s.

Află, pe forbes.ro, de ce au hotărât oficialii AFI să poziționeze toate magazinele fashion la primul etaj al mallului din Ploiești

Mall-ul de la Ploieşti va fi ridicat în locul fostei fabrici Flacăra, care în perioada dinainte de 1989 era singurul producător român de maşini de tocat.

În viitorul centru comercial, care se va deschjde pe 1 octombrie 2013, vor lucra aproximativ 100 - 1500 de angajaţi, estimează oficialii AFI Europe.

AFI Europe, parte a AFI Group, dezvoltă şi administrează în prezent proiecte imobiliare în România, Cehia, Serbia, Polonia, Bulgaria, Germania și Letonia.

În România, compania este activă din anul 2005, fiind dezvoltatorul şi administratorul mall-ului AFI Palace Cotroceni, primul şi singurul proiect dezvoltat de AFI Europe în România. Compania va mai dezvolta în perioada 201

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 2 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 7 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 4 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°