Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Totul despre sindromul Tourette

Publicat in Adevarul, vineri 23 aprilie 2010 ·

Este o afecţiune neurologică relativ rară, numită şi „boala ticurilor“. În afara ticurilor, apare tendinţa de a rosti cuvinte obscene şi de a repeta automat cuvinte sau zgomote auzite la alţii.

Primele simptome ale sindromului Tourette apar în intervalul de vârstă 2-15 ani şi constau în ticuri simple ale feţei, gâtului, mâinilor şi ale picioarelor. Apoi, după un ­anumit in­terval de timp, apar ticuri complexe, ­care se adaugă celor deja existente. În ma­jo­­ri­tatea ca­zu­rilor, ­aces­te ticuri sunt ­im­posibil de ­gestionat, dar ­există şi cazuri când manifestarea lor poate fi amânată până când bolnavul ajunge într-un loc în care îşi poate manifesta ticurile fără a de­ranja.

Se moşteneşte de la părinţi

Cauzele sindromului Tourette nu sunt complet cunoscute, dar pentru specialişti este evident faptul că moştenirea genetică joacă un rol important. Deşi există mai multe gene implicate în apariţia sindromului, doar una dintre ele este cunoscută. Dacă unul dintre părinţi poartă gena SLITRK1, care determină boala, copilul are ­50 la sută riscuri de a face şi el sindromul Tourette.

Băieţii prezintă un risc mai mare de a fi afectaţi, în timp ce fetele care moştenesc genele unor părinţi cu sindromul Tourette pot suferi de tulburarea obsesiv-compulsivă. Copilul nu va moşteni întotdeauna ticurile părinţilor, ci va manifesta altele. Cele mai noi cercetări în materie de neurochimie au arătat faptul că sindromul apare din cauza unor disfuncţii la nivelul neurotransmiţătorilor precum dopamina şi serotonina, care sunt implicaţi în controlul mişcărilor corpului şi care conferă starea generală de bine.

Ticurile sunt stânjenitoare

Specific „bolii ticurilor" este faptul că persoanele afectate nu îşi pot controla anumite mişcări precum clipitul, încreţirea nasului, ridicarea umerilor, grimasele ori scuturarea capului. Aceste gesturi sunt rapide, fără s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 38 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 22 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 38 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°