Consilierii locali PNL, PDL şi PC au părăsit ieri şedinţa extraordinară de Consiliu Local în semn de protest pentru că nu li s-a prezentat în timp util situaţia salariilor directorilor de instituţii aflate în subordinea Primăriei.
Pe ordinea de zi a şedinţei de CL erau proiectele de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2011 pentru societăţile aflate în subordinea Primăriei, respectiv Administraţia Pieţelor, Apă-Canal, Apaterm, Gospodărire Urbană, Transurb şi Administrarea Zonei Libere.
Consilierii PNL, PC ŞI PDL s-au retras în grup de la şedinţă motivând faptul că nu s-a discutat la comisii pe marginea proiectelor, ci li s-a prezentat doar ieri lista cu salariile persoanelor aflate în conducerea societăţilor respective.
„Am solicitat marţi, la comisie, să se prezinte toate salariile factorilor de conducere la societăţile Primăriei, iar până azi, la şedinţa de pregătire a plenului de la ora 10 nu am primit nimic. Am primit acum, când am intrat în sală, nişte date legate de salarii şi acestea suscită foarte multe discuţii. A discuta de bugetul societăţilor lăsând la o parte salariile este incorect. Acesta este motivul pentru care grupul nostru îşi rezervă dreptul de a nu participa la şedinţă”, a spus liberalul Marius Stan.
Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco (PSD) a propus ca salariile directorilor acestor societăţi să fie stabilite prin votul consilierilor locali la şedinţa din 27 ianuarie. „Cred că ar fi bine să stabilim noi salariile directorilor generali, procentul din salariile directorilor generali pentru cei adjuncţi, să stabilim şi idemnizaţiile pentru cei din CA-uri şi atunci află transparent şi presa salariile pe care le stabilim. Atunci nu mai este niciun dubiu”, a spus Ciumacenco.
„Responsabili că nu se aprobă bugetul sunt cei care nu vor să ţină şedinţa. Nu e pasiunea mea leafa directorului g