Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul zilei - Sabin Păutza

Publicat in Jurnalul, joi 4 aprilie 2013 ·

Muzician

În 1984 s-a stabilit în Statele Unite, unde a fost numit prin concurs director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey, Plainfield Symphony. Adevăratul debut s-a produs, un an mai târziu, în prestigioasa sală de concerte Carnegie Hall din New York, în dublă ipostază: cea de dirijor la pupitrul Orchestrei New York University Symphony şi de compozitor ­ în program figurând şi poemul său “Haiku”. Atât de apreciat este în ţara de adopţie, încât primăria oraşului Plainfield l-a numit pe Sabin Păutza Cetăţean de Onoare al oraşului şi Conductor Emeritus pe viaţă al Orchestrei Simfonice şi a decretat ziua de 7 mai 2007 “Ziua Sabin Păutza în Plainfield”! A dirijat în Europa, America şi Australia pe scene celebre precum Carnegie Hall din New York, Santa Cecilia din Roma, Fr. Chopin din Varşovia sau Philharmonica Hall din Sydney. Mâine, însă, în cadrul unei stagiuni derulate sub conceptul “Născut în România”, în care artişti români de mare valoare care îşi desfăşoară activitatea în afara ţării sunt invitaţi să concerteze pe scena Sălii Radio, publicul îl va putea vedea pe renumitul muzician într-un concert numit “Classic Meets Jazz”. Alături de Orchestra Naţională Radio vor fi interpretate partituri ce îmbină sonorităţi clasice cu cele specifice jazzului, într-o inedită combinaţie instrumentală de saxofon, pian şi clarinet. Pentru acest concert unic, pentru buna revenire acasă, Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe muzicologul Sabin Păutza.

Muzician

În 1984 s-a stabilit în Statele Unite, unde a fost numit prin concurs director artistic şi dirijor principal al celei mai vechi orchestre din New Jersey, Plainfield Symphony. Adevăratul debut s-a produs, un an mai târziu, în prestigioasa sală de concerte Carnegie Hall din New York, în dublă ipostază: cea de dirijor la pupitrul Orchestrei New York University Symp

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum o ora
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea. Meciul s-a disputat la Riad - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 9 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 10 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 10 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 9 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 10 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 12 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 12 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

14°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°