Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ca la 21 de ani! Flavius Koczi a obţinut la Moscova a 11-a medalie la un Campionat European

Publicat in Pro Sport, luni 22 aprilie 2013 ·

Flavius Koczi a obţinut la Moscova a 11-a medalie la un Campionat European

Sâmbătă, în finala de la sol, gimnastul român a terminat pe locul 4

La început de ciclu olimpic, gimnastica masculină nu s-a evidenţiat la Moscova. Dar nici nu a dezamăgit. La o primă evaluare a rezultatelor înregistrate la Europenele din 2009, respectiv 2013, acestea au fost identice, strict privind numărul de medalii: una. Şi personajul care a urcat pe podium a fost acelaşi: Flavius Koczi. Gimnastul de 25 de ani s-a clasat ieri pe locul 2 în finala de la sărituri, aşa cum a făcut-o şi în 2009, la acelaşi aparat. Singura diferenţă a fost că Flavius a fost învins acum de un reprezentant al gazdelor, Denis Ablyazin, iar în urmă cu patru ani de un francez, Thomas Bouhail.

Diferenţa s-a făcut la a doua săritură

Gimnastul român a terminat pe locul secund la sărituri cu o medie a notelor de 14.887. Koczi a fost însă departe de primul loc adjudecat de rusul Ablyatzin, care a pus mâna pe aur cu o medie de 15.408. Diferenţa s-a făcut în mare parte la a doua săritură prezentată. Reprezentantul gazdelor a avut un exerciţiu cu nota de plecare din 6.2, în timp ce reşiţeanul a mers pe o săritură din 5.6, după ce a acuzat probleme medicale la prima încercare. În urma rezultatului de ieri, Flavius Koczi şi-a trecut în cont a 11-a medalie la un Campionat European. Performanţă pe care a atins-o din a doua tentativă, după ce sâmbătă, în finala de la sol, s-a clasat pe locul 4.

Flavius Koczi a obţinut la Moscova a 11-a medalie la un Campionat European

Sâmbătă, în finala de la sol, gimnastul român a terminat pe locul 4

La început de ciclu olimpic, gimnastica masculină nu s-a evidenţiat la Moscova. Dar nici nu a dezamăgit. La o primă evaluare a rezultatelor înregistrate la Europenele din 2009, respectiv 2013, acestea au fost identice, strict

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, după discuţiile cu Joe Biden: Visa Waiver nu este o decizie politică. Putem să avem speranţa legitimă ca, într-un viitor destul de apropiat, să se rezolve această chestiune

News.ro acum 20 minute
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în urma întâlnirii cu preşedintele SUA, Joe Biden, că discuţiile despre vizele pentru românii care călătoresc în SUA nu sunt decizii politice, ci se bazează pe date statistice. ”Putem să avem speranţa legitimă ca,

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 20 minute
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 15 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 4 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 2 ore
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°