Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România în Marele Război

Publicat in Historia, sâmbătă 1 mai 2010 ·

Zoom Ferdinand I „Întregitorul”

Ferdinand I „Întregitorul”, Rege al României, Principe al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen s-a născut ca Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 24 august 1865, Sigmaringen - d. 20 iulie 1927, Sinaia--Castelul Peleş) şi a fost rege al României din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. De numele său se leagă o serie de evenimente importante din istoria României moderne. Încoronarea sa care rege al României se produce într-un moment delicat pentru ţară: la puţin timp după izbucnirea Primului Război Mondial. Cu doar câteva zile înainte, la Sinaia bătrânul rege Carol I hotărâse ca tânărul stat român să nu intre în acest conflict. Ferdinand, o personalitate cu mult mai timidă decât predecesorul său, a fost supus unui adevărat asediu din partea elitei politice timp de aproape doi ani. În 1916, bazându-se pe primul ministru Ionel Brătianu – „zodia bună a României” cum îi spunea chiar Ferdinand, semnează tratatul de alianţă cu forţele Antantei. Conjunctura fericită de la sfârşitul anului 1918 face ca România să se găsească printre învingători la finele marii conflagraţii. În plus, datorită aceleiaşi situaţii, atât teritoriile pentru se care intrase în război cât şi celelalte ţinuturi româneşti au decis să se unească nucleului statului român. Această unire a fost întărită de încoronarea festivă a lui Ferdinand I şi a Mariei la Alba Iulia din 15 octombrie 1922.

Modul în care vedem azi actul din 4/ 17 august 1916 şi apoi Declaraţia de război din 27 august acelaşi an este afectat de anul 1918 (mai cu seamă transformările formidabile petrecute în cea de-a doua parte a sa). Dacă evoluţia conflictului s-ar fi oprit în mai 1918, o dată cu Pacea de la Buftea-Bucureşti semnată din partea României de germanofilul Alexandru Marghiloman, am fi mai plătit încă şi azi datoriile de război către Germani

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 3 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 58 minute
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

FOTO Adrian Mutu, surpriză pentru fiul său » „Briliantul” s-a întâlnit cu Cristiano Ronaldo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Astăzi, , golgheterul all-time al naționalei României, la egalitate cu Gică Hagi, s-a întâlnit cu Cristiano Ronaldo, cvintuplu câștigător al Balonului de Aur și atacantul celor de la Al Nassr.

Rafila: Nu ducem lipsă de resurse umane calificate, ci de o repartiţie în ţară care nu este echilibrată. În Bucureşti, de exemplu, avem de două ori mai mulţi medici

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a afirmat că nu ducem lipsă de resurse umane calificate în domeniul Sănătăţii, ci este o problemă a reparţiei în ţară care nu este echilibrată. Acesta a spus că în Bucureşti, de exemplu, sunt de două ori şi jumăt

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Reţea de traficanţi de droguri, anihilată în Moldova. Canabisul era vândut copiilor

Mediafax acum 2 ore
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea a patru inculpaţi (unul aflat sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză), cercetaţi pentru săvârşirea

VIDEO Tren răsturnat de tornadă în nordul Italiei

HotNews acum o ora
O tornadă produsă în Italia, joi noapte, a răsturnat un tren de marfă în apropiere de Mantova, pe fondul vremii extreme care a făcut ravagii în nordul ţării, au relatat vineri mass-media italiene, potrivit Agerpres. TornadăFoto: Jason Persoff Stormd

Zelenski semnează legea pentru recrutarea condamnaților în armată și mărește amenzile pentru cei care se sustrag de la serviciul militar

G4Media acum 2 ore
Volodimir Zelenski a promulgat două acte legislative care ar putea fi esențiale în ceea ce privește serviciul militar, relatează Sky News. În primul rând, președintele ucrainean a semnat în această după-amiază o lege care permite anumitor categorii

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°