Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţie de 1 milion de euro în prima instituţie privată din sistemul de educaţie maritimă

Publicat in Bursa, miercuri 2 iunie 2010 ·

Astăzi a avut loc inaugurarea Colegiului Nautic Român, prima instituţie privată din sistemul de educaţie maritimă din ţară, care va pregăti ofiţeri de marină la standarde occidentale, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Elementul de noutate promovat de Colegiul Nautic Român este introducerea unui sistem de formare profesională care prevede reducerea la jumătate a duratei studiilor teoretice (20 de luni), comparativ cu oferta actuală de şcolarizare în domeniu a instituţiilor de stat similare (4 ani), având ca finalitate brevetul internaţional de ofiţer maritim.

Potrivit reprezentanţilor Colegiului, investiţia iniţială pentru deschiderea Colegiului Nautic Român depăşeşte valoarea de 1 milion de euro şi cuprinde amenajarea şi dotarea sălilor de curs, precum şi achiziţia de echipamente şi simulatoare de navigaţie de ultimă generaţie - unice în România.

"În climatul aspru al crizei financiare, adâncită la noi în ţară de dificultăţi economice majore, tinerii îşi aleg tot mai greu drumul în viaţă. Mai mult, o mare parte a acestora, chiar dacă au făcut pe moment o alegere, ulterior trăiesc dintr-un salariu jignitor sau profesează în domenii conjuncturale, care nu au nicio legătură cu diploma pe care o deţin. Având în vedere acest context, dar şi din pasiune pentru mare şi navigaţie, am decis să venim în întâmpinarea tinerilor absovenţi de liceu şi a personalului navigant nebrevetat, băieţi şi fete, cu o nouă formă de dezvoltare profesională. Aceasta este axată pe programe vocaţionale care să ofere şansa unică de a deveni ofiţeri maritimi într-o perioadă scurtă de timp, cu şanse reale de a profesa la bordul unei nave cu pavilion român sau străin şi de a câştiga salarii decente în condiţii decente de muncă. Este demn de reţinut că la primul său voiaj, un ofiţer maritim este plătit cu un salariu cuprins între 1500 şi 2000 de euro pe lună", a declarat St

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calvarul prin care a trecut o fată de 13 ani. Copila, violată și șantajată de un bărbat de 50 de ani

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 50 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Olt pentru 24 de ore, fiind acuzat că a violat şi a şantajat o fată de 13 ani. ”În fapt, la data de 27 mai a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal au fost sesizaţi de către o

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 30 minute
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 37 minute
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Anchetă la Spitalul Judeţean din Sibiu: un chirurg, acuzat de colegi că vine beat la serviciu

Mediafax acum 2 ore
Medicii care îl reclamă pe doctorul Iulian Făgeţan au depus o sesizare la conducerea spitalului, în care acuză că acesta vine băut la serviciu şi tot aşa îşi tratează şi pacienţii. Medicul chirurg conduce Compartimentul Clinic de Chirurgie Orală şi

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 2 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Zelenski: Absenţa lui Biden de la discuţiile de pace din Elveţia ar fi "aplaudată" de Putin

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că, dacă preşedintele american Joe Biden va lipsi de la summitul pentru pace organizat de Kiev în Elveţia luna viitoare, preşedintele rus Vladimir Putin ar aplauda absenţa sa, relatează Reut

Preşedintele AEP: Cel mai tânăr candidat are puţin peste 23 de ani, iar seniorul are 100 de ani

Mediafax acum 5 ore
Cel mai tânăr candidat la alegerile din 9 iunie are puţin peste 23 de ani, iar cel mai în vârstă are 100 de ani, spune preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. El adaugă că sunt doi candidaţi care au vârsta de 95 de ani.

Cristi Dulca și Bogdan Ungureanu, invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 28 mai, de la ora 21.00

Cancan acum 2 ore
Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” cu Cristi Dulca și Bogdan Ungureanu. Campion în 1999, Dulca vorbește despre parcursul giuleștenilor din această primavară, ne explică de ce a sperat până în ultima secundă că îl va vedea pe Mircea Lucescu din nou pe banc

Tancurile israeliene au ajuns în centrul oraşului Rafah

Mediafax acum 2 ore
Tancurile au fost văzute lângă moscheea al Awda, din zona centrală a oraşului Rafah, au declarat martorii pentru Reuters. În mai multe zone din oraş s-au dat lupte grele, au mai relatat martorii, potrivit Sky News. Operaţiunile la sol în Rafah au în

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°