Este incontestabil că în România s-au petrecut mutaţii esenţiale în ultimii 23 de ani. Până în 1989, deciziile privind sănătatea erau impuse pe principiul forţei, de sus în jos. În context, actanţii, de teamă şi din spirit de conservare, plecau capul, mustăcind în surdină, iar rezultatele au fost pe măsură – indicatorii de sănătate publică falşi ori cosmetizaţi ne-au ţinut la coada Europei. După ’89, şi în sănătate, refulările, frustrările, complexele au cunoscut defulare perpetuă. S-a deschis drum „individualismului sălbatic“, autoritarismului local şi central, rutina s-a asociat cu platitudinea, adesea înregimentate politic. Drept urmare, şi regulile jocului au îmbrăcat mantia unor regulamente care ne protejează sinecura şi îngrădeşte tinerilor accesul la performanţă. Idealul medicinii Publicitate a fost înlocuit de o gândire pervertită, iar parvenirea cu orice preţ stă la loc de cinste, în frunte fiind „al şaselea simţ – banul – pentru că el le întreţine pe celelalte cinci“ (Churchill). Când s-a expus „conflictul de interese“ în practica medicală, adică şi patron (acţionar, rudă) într-o instituţie medicală privată, şi şef în alta publică, s-a creat mare vânzoleală. Se pare că a învins paradigma: noi suntem cei mai buni, fără noi sistemul public se prăbuşeşte. Se pare că, într-adevăr, „suntem sclavii cuvintelor spuse şi stăpânii vorbelor nerostite“ (Ileana Vulpescu). Şi că acestea sunt adevărate putem confirma prin faptul că 30% din medici au ales ţări cu alte reguli şi în jur de 15% din populaţia României (tinerii) au optat pentru un alt mod de gândire, prin emigrare. Reuşite se pare că au fost privatizarea medicinii de familie, a reţelei farmaceutice, a distribuţiei, dar şi aici pluteşte dezinformarea sau informaţia viciată. Desfiinţăm casele judeţene de asigurări de sănătate, desfiinţăm autorităţile judeţene de sănătate publică, desfiinţ