Medicii recomanda populatiei ca in aceasta perioada cu temperaturi extreme sa evite expunerea prelungita la soare intre orele 11.00 si 18.00, sa consume lichide, fructe, legume, sa evite consumul de alcool si de cafea. ANM prevede, pe termen lung, temperaturi care vor depasi 35 de grade, iar indicele de confort termic va creste, se arata intr-un comunicat de marti al Prefecturii, citat de Mediafax.
In aceste conditii, specialistii recomanda populatiei ca in perioadele de canicula sa consume zilnic intre 1,5 si 2 litri de lichide, fara a astepta sa apara senzatia de sete, respectiv un pahar cu apa la fiecare 15-20 de minute.
"Oamenii trebuie sa tina cont de recomandarile pe care le facem in perioadele caniculare", a declarat subsecretarul de stat Raed Arafat.
De asemenea, medicii sustin necesitatea ca in fiecare zi sa fie consumate cat mai multe fructe si legume proaspete (pepene galben, rosu, prune, castraveti, rosii), deoarece acestea contin o mare cantitate de apa. In zilele caniculare trebuie evitat consumul de alcool, inclusiv bere sau vin, deoarece acesta favorizeaza deshidratarea si diminueaza capacitatea de lupta a organismului impotriva caldurii.
"Este obligatorie evitarea bauturilor cu continut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahar (sucuri racoritoare carbogazoase), deoarece acestea sunt diuretice", a spus subsecretarul de stat in MS.
Totodata, medicii mai arata ca pe parcursul unei zile ar fi recomandat sa fie facute cateva dusuri caldute, lasand apa pe piele. Aparatul de aer conditionat trebuie reglat astfel incat temperatura sa fie cu cinci grade mai mica decat temperatura ambientala.
In cazul persoanelor care trebuie sa stea in soare la orele amiezii, medicii le recomanda sa poarte palarii de soare, haine lejere si ample, din fibre naturale, de culori deschise.
"Evitati