Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naţionala, în degringoladă: \"Chivu ne-a mai spus în vreo două rânduri că renunţă\"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 mai 2011 ·

Retragerea căpitanului primei reprezentative a fost un şoc numai pentru iubitorii naţionalei, nu şi pentru staff-ul tehnic. \"Secundul\" Ştefan Iovan ştia de intenţia fundaşului. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ

Cristi Chivu (30 de ani) s-a retras din echipa naţională de fotbal a României după 12 ani în care a purtat echipamentul tricolor. A renunţat subit şi fără prea multe explicaţii, printr-o scrisoare trimisă către FRF, care a fost făcută publică sâmbătă.

Căpitanul a părăsit corabia în derivă a tricolorilor oferind o motivaţie sumară: "Vârsta, accidentările, intervenţiile chirurgicale la care am fost supus în ultimii ani mă împiedică să lupt pe mai multe fronturi".

În urmă cu mai puţin de un an, în septembrie anul trecut, Chivu a recunoscut că a fost sfătuit să lase baltă naţionala. "Trăiesc într-o ţară pe care încep să o înţeleg din ce în ce mai puţin. Îmi era uşor să renunţ, îmi spuneau oamenii că aş putea să-mi bag picioarele şi să trăiesc liniştit acasă, alături de soţie şi de copii, dar sunt aici pentru că eu cred în naţionala României", spunea atunci, la Minsk, înaintea meciului cu Belarus, jucătorul de la Inter Milano.

Convocările la lot au devenit o corvoadă pentru mulţi

Între timp a mai ameninţat că preliminariile pentru Campionatul European din 2012 vor reprezenta ultima campanie de calificare la care va mai îmbrăca echi pamentul naţionalei. N-a mai aşteptat însă finalul campaniei, ci a decis "să-şi bage picioarele" cu circa două săptămâni înaintea meciului cu Bosnia (3 iunie), jocul în care echipa îşi joacă ultima carte de calificare. Fundaşul le-a dat, se pare, ascultare celor care l-au învăţat să nu-şi mai bată capul cu naţionala şi să-şi vadă de treabă doar la club.

Vestea care a şocat fotbalul românesc n-a fost o surpriză pentru staff-ul tehnic. "Nu sunt surprins de decizia lui Chiv

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum o ora
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 3 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 3 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 8 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 3 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°