Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reşiţa: Au crezut că pleacă la muncă în străinătate, dar au luat ţeapă

Publicat in Adevarul, duminică 2 august 2009 ·

Aproximativ 100 de persoane din ţară au ajuns la Poliţia din Caransebeş, după ce au constat că au fost înşelate de o firmă din Jebel, firmă care le-a dat asigurări că le încheie contracte de muncă în străinătate. Lipsa locurilor de muncă îi determină pe români să aleagă să muncească peste hotare. Aceştia nu stau foarte mult pe gânduri şi pleacă fie pe cont propriu, fie solicitând ajutorul unor firme de intermediere. O astfel de firmă a reuşit să păcălească aproximativ 100 de persoane. Ei ar fi trebuit să plece, din Caransebeş, vineri seara, la ora 21.00, către Spania, Cehia sau Germania. Şi-au dat seama că au fost jecmăniţi de bani în momentul în care s-au prezentat la punctul de lucru al firmei, pregătiţi pentru plecare. “ Când am ajuns acolo era totul închis şi gol. Au luat calculatoarele. Am aflat de firmă prin pliante. Au distribuit în cutiile poştale. Eu ar fi trebuit să lucrez în Germania la o fermă de vaci. Salariul ar fi fost de 1.200 de euro. Acum nu pot să spun decât că am pierdut banii, 300 de lei, o taxă de procesare a datelor. Copiile după actele noastre sunt la firma respectivă”, a spus Danile Pricope, un tânăr de 32 de ani din Caransebeş. 

Păgubiţii au ajuns la poliţie

”  La sediul Poliţiei Municipiului Caransebeş s-au prezentat aproximativ 100 de persoane care au sesizat că au încheiat contracte de consultanţă cu o firmă din Jebel, judeţul Timiş, cu punct de lucru în Caransebeş, pentru angajarea la muncă în străinătate. Toate aceste persoane au plătit o taxă de procesare dosar de 300 lei, pentru această sumă fiindu-le eliberate facturi şi chitanţe”, a declarat inspector Adriana Beţa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Se fac cercetări pentru stabilirea administratorului firmei

Din conţinutul contractului a reieşit că administratorul societăţii este M. CRISTIAN, din local

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 57 minute
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

VIDEO Un urangutan rănit a fost văzut folosind o plantă pentru a-și vindeca rana

HotNews acum 45 minute
Un urangutan de Sumatra din Indonezia s-a tratat folosind o pastă făcută din plante pentru a vindeca o rană mare de pe obraz, spun oamenii de știință, relatează BBC. Este pentru prima dată când un animal din sălbăticie este înregistrat tratând o ran

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°