317 puieţi de brad şi molid au fost scoşi din rădăcini, „de dragul” Crăciunului. Două femei din judeţul Ilfov, cuprinse de spiritul comercial al sărbătorilor de iarnă, s-au deplasat până la Predeal pentru a face rost de marfă. Iar când au dat iama în plantaţia de brazi, nu s-au mulţumit până nu şi-au umplut plasele.
Mariana I., în vârstă de 36 de ani, şi Dumitra Liliana G., de 24 de ani, s-au gândit să recolteze brazii la începutul acestei luni. S-au deplasat în apropierea pârtiei de schi în zona Poliştoacă, aparţinând Ocolului Silvic Braşov, de unde au smuls 317 puieţi de brad şi molid. Brăduţii aveau înălţimea maximă de 1 metru, pe care au atins-o în cel puţin cinci ani. N-au stat prea mult pe gânduri, şi-au umplut plasele şi au plecat la gară să ia un tren spre Bucureşti – locul de desfacere. „Cele două femei aveau asupra lor şase sacoşe mari de rafie. Întrebate ce au în aceste sacoşe au spus ca au cetină. La solicitarea jandarmilor de a vedea conţinutul sacoşelor, s-a constatat că de fapt cetina avea şi «rădăcină»”, a declarat lt. Ciprian Aldea, ofiţerul de Relaţii Publice a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov.
Cele două femei se fac vinovate de săvârşirea infracţiunilor de tăiere sau scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră. Jandarmii le-au confiscat cetina şi le-au întocmit actele premergătoare pentru dosarul penal, care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov. 317 puieţi de brad şi molid au fost scoşi din rădăcini, „de dragul” Crăciunului. Două femei din judeţul Ilfov, cuprinse de spiritul comercial al sărbătorilor de iarnă, s-au deplasat până la Predeal pentru a face rost de marfă. Iar când au dat iama în plantaţia de brazi, nu s-au mulţumit până nu şi-au umplut plasele.
Mariana I., în vârstă de 36 de ani, şi Dumit