Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trezoreria SUA a vândut pentru prima dată obligaţiuni cu dobândă negativă

Publicat in Romania Libera, marți 26 octombrie 2010 ·

Trezoreria SUA a vândut pentru prima dată obligaţiuni cu dobândă negativă, evidenţiind starea anormală a pieţei creditelor şi dificultăţile investitorilor într-o perioadă în care dobânzile se află la un nivel minim record, iar Fed pregăteşte noi achiziţii de active pentru susţinerea economiei, potrivit Mediafax.

Totodată, Goldman Sachs vrea să lanseze prima emisiune de instrumente financiare pe 50 de ani din istoria grupului, potrivit cotidianului Financial Times.

Investitorii care consideră că Rezerva Federală a SUA (Fed) va reuşi să-şi atingă obiectivul privind o inflaţie mai ridicată au acceptat, luni, o dobândă de -0,55% pentru obligaţiuni protejate împotriva inflaţiei, în valoare totală de zece miliarde de dolari. Investitorii primesc despăgubiri în cazul creşterii preţurilor de consum.

Investitorii care caută plasamente cu randamente mai ridicate au fost vizaţi de Goldman Sachs, care intenţionează să lanseze o emisiune de obligaţiuni în valoare de 250 de milioane de dolari, prima pe o perioadă de 50 de ani din istoria grupului financiar. Titlurile vor avea dobândă de 6,25%.

"Fed a transmis mesajul că are pregătit carnetul de cecuri şi va face orice este nevoie pentru a susţine economia. Ceea ce nimeni nu poate spune este dacă inflaţia se va relua în două săptămâni sau doi ani", a afirmat Jan Loeys, analist la JPMorgan Chase.

Întrucât dobânda de politică monetară a Fed este aproape la zero, investitorii au achiziţionat, în ultima perioadă, instrumente financiare pe perioade mai lungi sau ale unor emitenţi mai riscanţi, în căutarea de randamente mai mari.

Trezoreria SUA a vândut pentru prima dată obligaţiuni cu dobândă negativă, evidenţiind starea anormală a pieţei creditelor şi dificultăţile investitorilor într-o perioadă în care dobânzile se află la un nivel minim record, iar Fed pregăteşte noi achiziţii de active pentru susţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 57 minute
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum o ora
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum 2 ore
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaţia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 28 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 3 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 5 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum 2 ore
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 6 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°