Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Darius Ţânţaş, condamnat la şase ani de închisoare în cazul accidentului mortal provocat în 2008. Tânărul conducea cu 167 km/h deşi era beat şi avea permisul suspendat

Publicat in Gandul, vineri 23 martie 2012 ·

Darius Ţânţaş, unul dintre fiii omului de afaceri Vasile Ţânţaş, a fost condamnat la şase ani de închisoare de Tribunalul Satu Mare, care a rejudecat dosarul în cazul unui accident mortal pe care acesta l-a provocat în 2008, cazul soldându-se la acea vreme cu cercetarea conducerii Poliţiei Judeţene.

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Satu Mare, judecătorul Remus Nemeş, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că Darius Ţânţaş a fost condamnat, joi, la şase ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă.

Acesta a precizat că sentinţa poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Oradea.

Iniţial, Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe Darius Ţânţaş la trei ani de închisoare cu suspendare, însă sentinţa a fost atacată la Curtea de Apel Oradea.

Judecătorii orădeni au casat sentinţa şi retrimis dosarul la Satu Mare, pentru rejudecare.

În 7 septembrie 2008, Darius Ţânţaş a comis un accident de circulaţie mortal, după care a părăsit ţara, fiind declanşată o anchetă internă în urma căreia s-a decis cercetarea de către IGPR a conducerii Poliţiei Judeţene Satu Mare.

Darius Ţânţaş a fost implicat într-un accident rutier pe DN 19, în judeţul Satu Mare. Tânărul, care la acea vreme avea 21 de ani, conducea un autoturism Mercedes şi întrucât nu a păstrat distanţa corespunzătoare în mers faţă de un autoturism condus regulamentar a intrat în coliziune cu acesta şi l-a proiectat în afara şoselei. Rănit grav, şoferul celeilalte maşini a fost transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Târgu Mureş, unde a murit. Autorul accidentului şi tânăra au fost şi ei răniţi.

Experţii chemaţi să se pronunţe au ajuns la concluzia că viteza maşinii conduse de Darius Ţânţas era de 167 de kilometri la oră, în timp ce autoturismul condus de tânărul care şi-a pierdut viaţa avea doar 62 de kilometri la oră. Darius Ţânţaş avea permisul su

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 58 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 26 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 2 ore
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 41 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 22 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 46 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°