...Proletcultismul nostru musteste de umor involuntar, are citeodata un haz enorm si poate inspira, la o adica, o istorie tragi-comica a literaturii.
Clic, dintr-o lunga (si aproape ca perversa!) obisnuinta pe Facebook, unde dau de un link spre articolul lui Mircea V. Ciobanu, „Literati basarabeni (2) // Ruperea rindurilor". Am semnalat partea intii cu un prilej anterior; e si motivul pentru care revin. Dar nu doar pentru a plati un tribut, logic, continuitatii. Problema literaturii din Basarabia, a specificului ei, daca exista un asemenea specific, daca se poate cuantifica si daca, in cele din urma, s-ar dovedi omologabil, este relevanta sub un semn mai larg: al identitatii noastre in buna parte schizoide, fluctuante, neasezate, tulburi. Nu ma rezum la basarabeni: diagnosticul acesta e valabil, din pacate, la scara intregii etnii, altfel nu ar fi devastata - politic, economic, social, demografic, cum vreti - de atitea forte si tendinte centrifuge. Basarabia e un fel de metonimie in aceasta ordine: parte cu toate hibele de care mai sufera intregul. Sa urmarim ideile. Prin anii '50 ai secolului trecut se producea la noi - ca si in Romania, de altfel - un fel de dezghet, ceva ce parea un inceput de normalitate: resuscitarea clasicilor. Dar nu otova, ci partial, selectia facindu-se conform unor criterii lucrative geopolitic: „revalorificarea punea si bazele unei diversiuni: crearea unei «istorii a literaturii moldovenesti», care-i ingloba pe cronicarii Ureche, Costin, Neculce (nu si pre cronicarii munteni), pe pasoptistii Alecsandri, Russo, Kogalniceanu (dar nu si pe Alexandrescu, Bolintineanu ori Heliade Radulescu), pe clasicii Eminescu si Creanga (nu insa si pe Caragiale ori Slavici)". Alt ingredient la reteta autarhismului nostru cultural: proletcultismul. Mircea V. Ciobanu are aici un termen excesiv patetic: holocaust estetic. Bun, totusi, daca nu uitam ca a m
