Da, există un astfel de român şi ar merita ca numele lui să fie cunoscut de toţi cei care mai cred că România este mai mult suma scandalurilor pe care le stârnesc cetăţenii săi.
“Dacă există un paradis al muzicii, el trebuie să semene cu vioara lui Liviu Prunaru – luminos, limpede, radiant: o singură frază este suficientă pentru ca publicul să-şi ţină respiraţia” scria cotidianul Le Soir despre acest român admirabil, concertmaestrul orchestrei care a fost numită cea mai bună din lume: Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam.
Obişnuim să ne amintim de marii muzicieni în preajma Festivalului Enescu - şi în 2009, când Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam a repurtat un imens succes la Bucureşti, ne-am amintit de Liviu Prunaru, violonistul român vizibil preţuit şi admirat de colegii săi din orchestră.
Poate că unii dintre dvs. l-au ascultat într-unul dintre rarele sale concerte din ţară.
Şi poate că şi mai puţini dintre dvs. ştiu că Liviu Prunaru, alături de o altă muziciană admirabilă, pianista Dana Protopopescu, a înregistrat un disc care a apărut în decembrie 2012 sub semnul Editurii Casa Radio.
Atrag atenţia asupra acestui disc nu neapărat din motive ”patriotice”, deşi totuşi cred că ar trebui să ne mândrim mai mult cu reuşitele compatrioţilor noştri, ci mai ales pentru că am ferma convingere că acest disc este unul de top la nivel internaţional.
De-a lungul anilor am ascultat sute de CD-uri lansate de marile case de discuri. Regăsesc pe discul românilor Liviu Prunaru şi Dana Protopopescu aceiaşi excelenţă interpretativă, atât la nivel tehnic cât şi artistic, condimentată cu un tip de trăire care aduce de obicei succesul muzicienilor români, o sensibilitate ieşită din comun, dar care totuşi nu cade în desuetitudine şi prost gust.
Cei doi români interpretează pe acest disc cele trei sonate pentru vioară şi pian de
