Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anarhiştii Ponta şi Antonescu instigă la nerespectarea legii

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 februarie 2013 ·

Doi oameni, pentru a vieţui împreună, au nevoie, dincolo chiar de o posibilă mare iubire, de a conveni, poate fără vorbe, la anumite reguli; cu atât mai mult douăzeci, două milioane, sau douăzeci de milioane.

La orice nivel, pentru a nu cădea în anarhie, haos şi deci distrugere, este nevoie de ordine, de a ştii ce este bine şi ce este rău pentru persoană, ca entitate unică şi irepetabilă, şi pentru comunitate. Ordinea se construieşte prin reguli, norme, legi şi se păstrează prin tradiţie, prin transmiterea amintirii trecutului, prin continuitatea experienţei istorice a unui popor.

Coleridge spune că orice societate sănătoasă este influenţată de două forţe, Permanenţa şi Înaintarea, Permanenţa fiind acel conglomerat, această structură specială formată din acele interese durabile şi din acele convingeri care ne asigură stabilitatea şi continuitatea, şi fără care izvoarele de mare adâncime sunt distruse, iar societatea alunecă în anarhie.

Atunci când se spune despre civilizaţia europeană că are un fundament iudeo-creştin, puţini se gândesc că dincolo de moştenirea artistică, filosofică, ştiinţifică şi tehnică, la nivelul cel mai de jos, se găseşte realitatea spirituală, cea care ne-a dat cei doi piloni ai acestei civilizaţii cu toate formele ei: Legea şi Credinţa. Legea a venit de la Dumnezeu pentru a- l aşeza pe om într-o relaţie armonioasă cu semenii săi şi cu Creatorul său, pentru a construi, împreună cu Credinţa, o ordine lumească care să privească către în sus, către ordinea divină. Ordinea astfel înfăptuită, ordinea morală, este armonie.

„O societate în care bărbaţii şi femeile sunt conduşi de credinţa într-o ordine morală stabilă, de un adânc simţ al binelui şi răului, de convingerile personale despre dreptate şi onoare va fi o societate bună - indiferent de maşinăria politică pe care o va utiliza; în timp ce o societate în care bărbaţii şi fe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu despre înfiinţarea grupului de lucru de la Ministerul Sănătăţii: „Arată ca un fals în acte”

Adevarul acum 42 minute
Documentul care a fost înregistrat la Ministerul Sănătăţii, prin care s-a înfiinţat grupul de lucru pentru raportarea deceselor Covid de la Ministerul Sănătăţii, „arată ca un fals în acte”, a spus prim-ministrul Florin Cîţu. Premierul spune că este

Grecia a revizuit condițiile de intrare în țară, inclusiv pentru turiști

Jurnalul acum o ora
Autoritățile elene au revizuit condițiile de intrare în Grecia, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri au intrat în vigoare luni și se aplică până la data de 26 aprilie. Condițiile sunt: test PCR negativ sau dovada vaccinării ori formular

Marcel Ciolacu: Clotilde Armand a pierdut alegerile. Vom declanșa referendum pentru a face alegeri în Sectorul 1!

Jurnalul acum o ora
Clotilde Armand a pierdut alegerile, iar desființarea SIIJ e cerută pentru a îngropa ancheta, spune Marcel Ciolacu: „Tehnic, vom declanșa strângerea de semnături și referendum pentru a face alegeri în Sectorul 1”. „Ancheta de la SIIJ, pentru că șefu

Cîţu: Partidele şi-au pus cererile pe masă, discutăm în continuare. Această coaliţie e cea mai bună opţiune pentru România

Adevarul acum 2 ore
Premierul Florin Cîţu reiterează că aşteaptă ca USR-PLUS să facă o nominalizare pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, el afirmând că acest minister este "în vârful" luptei cu pandemia. "La acest moment cea mai bună opţiune pentru România este ace

Bilanț vaccinare anti-COVID | Câte persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Wall-Street.ro acum 3 ore
Peste 75.000 de persoane au trecut pragul centrelor de vaccinare în ultimele 24 de ore, potrivit celor mai recente informații transmise de autorități. Potrivit datelor puse la dispoziția Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vac

Florin Cîţu, despre fostul secretar de stat Andreea Moldovan: „A călcat procedura în picioare. Nu ne putem bate joc”

Adevarul acum 24 minute
Premierul Florin Cîţu a vorbit luni seara la Digi24 despre demiterea secretarului de stat în ministerul Sănătăţii, Andreea Moldovan, şi despre motivele care au dus la plecarea acesteia din Guvern.

Timişoara: Un bărbat a murit şi un altul a fost grav rănit, în urma unei răfuieli între două grupuri de migranţi / Agresorii sunt căutaţi

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a murit, iar un altul este grav rănit, fiind transportat la spital, în urma unei răfuieli între două grupuri de migranţi, care a avut loc, luni, în apropierea Gării de Nord din Timişoara. Cei care i-au înjunghiat pe cei doi sunt căutaţi de

Dosarul Pitești: Doi polițiști au fost arestați preventiv

Jurnalul acum 6 ore
Cei doi agenți de Poliție, implicați în dosarul Pitești, au fost arestați preventiv. Decizia aparține unei instanțe și a fost contestată de avocații polițiștilor. Ei sunt cercetați într-un dosar de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Polițiști

Diana Şoşoacă a încălcat deontologia parlamentară. Biroul Permanent urmează să decidă cum va fi sancționată senatoarea

Gandul acum 4 ore
Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul senatoarei Diana Şoşoacă, a afirmat, luni, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei. Președintele Comisiei, Iulia Scântei, anunță că senatoarea urmează să

Atac cu cuţitul într-o moschee din Albania. Cinci persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Cinci enoriaşi care se rugau într-o moschee din Tirana au fost răniţi cu lovituri de cuţit luni de un suspect care a fost arestat, a anunţat poliţia albaneză, informează AFP.

Vremea

București
acum

lun.

7°/14°
mar.

8°/14°
mie.

6°/17°
joi

8°/19°
Iasi
acum

lun.

8°/12°
mar.

9°/14°
mie.

6°/16°
joi

8°/19°
Constanta
acum

lun.

7°/11°
mar.

8°/12°
mie.

7°/15°
joi

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/9°
mar.

4°/10°
mie.

5°/13°
joi

6°/16°
Timisoara
acum

lun.

5°/12°
mar.

4°/13°
mie.

4°/15°
joi

9°/18°

Editoriale