Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unul dintre cei mai mari violonişti ai lumii concertează la Festivalul „Ciprian Porumbescu”

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 2 iunie 2012 ·

Unul dintre cei mai mari violonişti ai lumii muzicale internaţionale, Sherban Lupu, din Statele Unite ale Americii, va susţine un recital în cadrul Festivalului European al Artelor „Ciprian Porumbescu”. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat că cea de-a doua ediţie a acestui festival european al artelor are loc în perioada 25 mai – 10 iunie 2012, iar manifestările vor avea loc la Suceava şi în comuna Ciprian Porumbescu (Stupca). Festivalul este organizat de Consiliul Judeţean Suceava, în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava, Muzeul Bucovinei, Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava, Primăria comunei Ciprian Porumbescu şi Asociaţia culturală ”Lira de Aur”.

Sherban Lupu este unul dintre cei mai mari violonişti ai lumii muzicale internaţionale, discipol al legendarului Yehudi Menuhin (elevul de suflet al lui George Enescu), şi al unora dintre cei mai mari violonişti ai lumii. Profesor timp de peste trei decenii la Universitatea din Illinois, solist concertist cu cele mai reputate orchestre simfonice şi formaţii camerale ale lumii, exeget pasionat al creaţiei lui George Enescu şi Bela Bartok, realizator al unor prestigioase volume şi al unei impresionante discografii, Sherban Lupu s-a aplecat cu pasiune şi meticulozitate asupra folclorului românesc, promovându-l în concerte alături de marile capodopere ale muzicii culte.

Sherban Lupu va concerta duminică, 3 iunie, la Stupca, la Muzeul „Ciprian Porumbescu. Recitalul va începe la ora 17:00, Sherban Lupu urmând să susţină un concert extraordinar de folclor şi muzică lăutărească, împreună cu Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”.

Tot duminică, la Muzeul „Ciprian Porumbescu” din comuna Ciprian Porumbescu vor avea loc două spectacole susţinute de elevii şcolii din localitate şi de formaţii şi interpreţi din vetrele folclorice ale jud

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 52 minute
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 26 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum 52 minute
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 4 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 10 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Turneul european al lui Xi Jinping continuă. Preşedintele Chinei a ajuns în Ungaria

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei Xi Jinping a ajuns în Ungaria. Xi a fost aşteptat la aeroport de premierul maghiar Viktor Orban. Anterior, liderul chinez a vizitat Franţa şi Serbia.

Pensionarii militari, protest la Bucureşti/ Protestatarii reclamă ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”

News.ro acum 4 ore
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°