PreşedinteleConsiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, consideră că ultimele declaraţii făcute de liderul PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, cu privire la sumele pe care judeţul Suceava le-a primit la ultima rectificare bugetară demonstrează faptul că „minciuna este la rang de cinste la PDL”. Nechifor a declarat că a constatat faptul că în această perioadă de vară „unii nu dorm, probabil prea odihniţi de munca în opoziţie”, însă în acelaşi timp „vin şi manipulează opinia publică”.
„În ultima declaraţie politică făcută de Flutur se face referire la subiecte care nu au legătură unul cu altul. Spunea că la ultima rectificare, actualul Guvernul USL nu a alocat nici un ban Sucevei. Sigur minciunea e la rang de cinste la PDL.Flutur şi PDL critică, şi sigur că e de înţeles că ei critică şi accept lucrul acesta, dar atunci când minciuna şi un anumit grad incorect de comunicare îşi fac locul în mass-media mă simt obligat să iau atitudine”, a spus Cătălin Nechifor.
El a subliniat că liderul PDL Suceava face un adevărat „talmeş-balmeş” şi confundă merele cu perele atunci când vorbeşte despre lipsa finanţării pentru obiectivele de investiţii din judeţ. Cătălin Nechifor a arătat că toate proiectele de care a vorbit Gheorghe Flutur sunt finanţate direct de la nivel central, iar în momentul de faţă nu sunt probleme legate de finanţarea acestora.
„În acest moment, toate investiţiile care sunt în derulare în Suceava au finanţare. Absolut toate. Nu avem nici o investiţie la acest moment care să nu aibă suport financiar. Ba chiar şi podul de la Roşcani, din oraşul Liteni, va fi terminat în scurt timp. Pod pe care Flutur, între 2010 – 2012, nu l-a făcut. Şi iată că îl facem noi”, a ţinut să precizeze Cătălin Nechifor.
6,5 milioane de lei pentru ratele şi dobânzile la proiectul „Utilităţi şi mediu”
Făcând referire la banii alocaţi de Guvern