DE LA O ZI LA ALTA
VA FI PRIMIT DL. ILIESCU SEPARAT LA CASA ALBĂ?
CONFORM UNEI DECLARAŢII — NEOFICIALE — FĂCUTE DE AMBASADORUL AMERICAN LA BUCUREŞTI, JOHN R. DAVIS, PREŞEDINTELE CLINTON ÎL VA PRIMI LA CASA ALBĂ PE DL. ILIESCU.
DEŞI NU A PRONUNŢAT TERMENUL „SEPARAT", DL. AMBASADOR A LĂSAT SĂ SE ÎNŢELEAGĂ CĂ N-AR FI VORBA DESPRE PRIMIREA „ÎN GRUP A CELOR 12 ŞEFI DE STAT SI DE GUVERN CE VOR FI PREZENŢI LA INAUGURAREA MEMORIALULUI HOLOCAUSTULUI.
Însoţit de ambasadorul american Davis şi de ambasadorul român Munteanu, dl. Iliescu va vizita mai multe oraşe americane unde se va întîlni cu oameni de afaceri.
DELEGAŢIA ROMÂNĂ VA PĂRĂSI BUCUREŞTIUL LUNI, ÎN A DOUA ZI DE PAŞTE ORTODOX.
Bulgarii ne acuză şi ei de violarea embargoului!
GUVERNUL ROMÂN DEZMINTE CATEGORIC, ARĂTÎND CĂ ÎMPINGĂTORUL „FILIAŞI“ A ÎMPINS 6 BARJE CU ŢIŢEI PÎNĂ LA VIDIN, PENTRU UN ÎNTREPRINZĂTOR BULGAR.
«DRUMUL KENTULUI» - ÎN COMENTARII
Primim la redacţie:
Domnului redactor şef OCTAVIAN ANDRONIC
În legătură cu aspectele relatate în caseta „OK cu autograf" sub semnătura d-lui Cornel Dinu, publicată pe prima pagină a ziarului dvs. din 10/11 aprilie 1993, cu referire la Garda financiară, facem următoarele precizări:
Activitatea comercială ilicită a numiţilor Ellie Nassar şi Lily Kent nu a avut şi nu are nici o legătură cu „capii" Gărzii financiare, asemenea aprecieri calomnioase fiind făcute în mod evident în scopul discreditării conducerii Gărzii financiare şi chiar a instituţiei în ansamblu.
Dacă autorul casetei consideră că deţine informaţii reale privind o asemenea implicare, vă rugăm ca acestea să fie date publicităţii.
Oricum, apreciem că ar fi fost necesar ca, înainte de publicare, autorul sau redacţia să se fi convins de veridicitatea unor asemenea informaţii, pentru aceasta, conducerea Gărzii financiare manifestî