CS Univest Arad a cucerit titlul de vicecampioană naţională la oină în sală, în competiția rezervată juniorilor III.
Reuniunea s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute în sala de sport a localității arădene Gurahonţ și a adunat la startul ei doar patru echipe, faţă de șase, câte se anunţaseră iniţial. Izvorul Chiuiești (Cluj) și Prima Prundeni (Vâlcea) nu s-au prezentat.
Univest Arad a învins cu 6-4 şi 6-3 pe Dacia Mioveni, 6-0 şi 7-0 pe Progresul Dieci, şi a cedat cu 4-6 şi 4-9 în faţa celor de la Biruinţa Gherăeşti. Cât despre a doua grupare arădeană, Progresul Dieci, aceasta a suferit cinci eşecuri şi a realizat o remiză (0-0) cu Mioveniul.
„La această competiție și-a făcut debutul echipa de oină a CS Dacia Mioveni, club afiliat de curând la federație, structură ce a avut o comportare meritorie. Felicitări atât câștigătorilor cât și tuturor participanților care au început să deprindă tainele oinei de la vârste fragede”, a transmis Federația Română de Oină pe site-ul oficial. Turneul a fost organizat de federali în colaborare cu CS Univest și DJST Arad. Meciurile s-au desfășurat sub supravegherea arbitrilor Vasile Borodi (Cluj) şi Teodor Oarcea (Arad), precum şi a observatorului federal Pompiliu Istrate (Arad).
Rezultate complete:
Biruinţa Gherăeşti – Univest Arad 9-4 şi 6-4
Biruinţa Gherăeşti -.Dacia Mioveni 13-2 şi 7-4
Biruinţa Gherăeşti – Progresul Dieci 13-0 şi 16-0
Univest Arad.- Dacia Mioveni 6-4 si 6-3
Univest Arad – Progresul Dieci 6-0 si 7-0
Progresul Dieci – Dacia Mioveni 0-0 si 0-1
Clasamentul final
1. Biruinţa Gherăeşti
2. Univest Arad
3. Dacia Mioveni 2012
4. Progresul Dieci
CS Univest Arad a cucerit titlul de vicecampioană naţională la oină în sală, în competiția rezervată juniorilor III.
Reuniunea s-a desfășurat la sfârșitul săptămân