Tind sa cred ca numele lui Vasile Paraschiv nu are prea mare rezonanta in constiinta majoritatii romanilor. Este doar numele unui nebun care a avut indrazneala de a lupta cu regimul comunist in perioada cea mai feroce a acestuia din urma.
Ambitia acestui om, care a refuzat pe data de 1 decembrie 2008 primirea unei tinichele din partea presedintelui Basescu, se inscrie in lungul sir al gesturilor de revolta care l-au facut sa indure torturile Securitatii si scuipatul figurativ asezat pe obraz de o clasa politica din care fac parte personaje precum Iliescu, Paunescu sau Nastase.
As fi vrut sa scriu acest comentariu cu doar cateva ore inainte ca media sa prezinte gestul lui Paraschiv. Sau poate acum cateva zile. Dar, spre rusinea mea, nu am avut aceasta inspiratie. O fac totusi acum.
Auzi vorbindu-se in ultima zi despre victoria stangii din Romania. Despre victoria partidului celor multi si napastuiti. Cand ii vad insa pe reprezentantii stangii din Romania, contemporani in vremurile comuniste cu Vasile Paraschiv, vorbind despre dreptate sociala, simt ca toata lupta lui a fost zadarnica.
Cum sa nu te repezi la frigider sa sugi o lamaie cand personaje precum Iliescu sau Paunescu apar la televizor si vorbesc despre socialism? Cum sa nu iti vina sa arunci televizorul pe geam cand actuali reprezentanti ai viitor-defunctului Partid Romania Mare si totodata membri de vaza ai fostei Securitati, poate chiar tortionari ai lui Vasile Paraschiv, isi pravalesc inca trupurile porcine pe fotoliile Camerei Deputatilor?
Cum poti inmana unui om de talia lui Paraschiv o decoratie similara celei primite de Vadim Tudor, un personaj care pentru trei fripturi aruncate in restaurantele Bucurestiului comunist ar fi fost in stare sa-si vanda si sufletul?
Adevaratul scuipat aruncat pe obrazul lui Paraschiv il reprezinta ins
