Elitele noastre si-au tot schimbat purtarile si telurile de-a lungul vremii. Din firavele informatii ale Evului Mediu timpuriu, aflam ca rangurile nobiliare romanesti erau doar cateva, incepand cu voievodul, continuand cu cnejii, juzii si jupanii, care erau si capetenii in oaste. Dupa independenta primelor voievodate, rangurile boieresti s-au diversificat, iar, mai tarziu, dupa caderea tarilor Romane sub turci, si mai ales pe vremea regimului fanariot, devenisera extrem de stufoase.
Prin veacurile XIII-XIV, singurii boieri de neam erau, probabil, numai cei inruditi cu voievodul, fie prin sange, fie prin aliante matrimoniale. De aceea, pana tarziu, nefiind reguli limpezi pentru succesiune, orice boier de "os domnesc" putea accede la conducerea tarii. Pe vremea primilor voievozi nu se prea vorbea de "sange albastru", ci de istetime si vitejie. Intr-o lupta cu dusmanii Moldovei, au pierit toti boierii lui stefan cel Mare, asa ca domnul a ales noua boierime dintre cei mai viteji razesi ramasi in viata, inzestrandu-i cu mosii pana unde vedeau cu ochii. Nu mult dupa jertfa lui Mihai Vi-teazul, vitejia nu a mai contat prea mult, ci mai mult averea stransa de la stramosi, precum si intrigile, in tara si la Istanbul. Pana la venirea lui Carol I, care a interzis titlurile nobiliare, nenumarati aventurieri, din toate colturile Imperiului Otoman, s-au imbogatit in tarile Romane, cumparandu-si si ranguri boieresti, unii ajungand chiar domnitori. In veacul al XIX-lea, tot boierii, mai mici sau mai mari, aliindu-se cu minti luminate din randurile burgheziei, au declansat lupta pentru Unire, pentru Independenta, emanciparea clacasilor si modernizarea tarii ce se va numi Romania. Din pacate, multi mosieri si-au pierdut averile, fie risipindu-le pe chefuri in Occident, fie arendandu-le, permitand aparitia unor ipochimeni ca Tanase Scatiu, fie din alte pricini. Au fost