Sub presiunea unei noi legislatii europeane, a angajamentelor Romaniei in fata FMI, dar si a nevoii de reorganizare, sectorul energetic din Romania va suferi mari transformari in perioada urmatoare, poate chiar pana la sfarsitul acestui an. Am putea vedea demararea unei liberalizari totale a pietei energiei electrice si a gazelor naturale, am putea vedea schimbari in actionariatul principalelor companii energetice de stat sau am putea vedea interes crescut din partea companiilor straine de a investi in Romania. Pana la aceste schimbari, HotNews.ro va prezinta un infografic care descrie sectorul energetic asa cum se prezinta el in acest moment. Pe masura ce vor aparea modificari, datele vor fi actualizate.
Problemele, prezentate pe scurt
Guvernul Romaniei este obligat sa transpuna, in cel mai scurt timp posibil, o noua legislatie europeana privind organizarea pietei energetice. Este vorba de directivele 72 si 73/2009 referitoare la piata energiei electrice, respectiv piata gazelor. Potrivit acestei noi legislatii care trebuia transpusa inca din martie, autoritatile romane sunt obligate sa liberalizeze in totalitate piata energetica. Deocamdata, autoritatile nu stiu foarte clar in cat timp se va produce eliminarea preturilor reglementate. Insa, aceasta intarzierea poate determina Comisia Europeana sa actioneze Romania la Curtea de Justitie Europeana.
Aceeasi legislatie europeana se refera si la interconectarile între statele membre UE in vederea facilitarii fluxurilor de gaze naturale pe întreg teritoriul Comunitatii Europene. Practic, CE doreste eliminarea restrictiilor privind comertul cu gaze naturale între statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv dezvoltarea unor conducte de interconectare corespunzatoare pentru a satisface cererea si a îmbunatati integrarea pietelor nationale.
In ceea ce priveste reorg