Sa fim seriosi, cu exceptia lui insusi, nimeni nu vede un zeu in Victor Ponta. Pentru a exista un cult al personalitatii, trebuie sa existe o personalitate, buna sau rea. Si totusi, in pofida faptului ca toata lumea stie cine este actualul premier al Romaniei, un plagiator dovedit care, prin varii tertipuri, a izbutit sa musamalizeze (temporar, nu ma indoiesc) scandalul in jurul fraudei comise, omul a ajuns sa fie tratat ca un fel de divinitate, i se ingaduie sa dea ordine justitiei, trage de urechi procurorii, dispretuieste statul de drept. Este privit, se pare, ca un partener credibil pe plan international, desi vorbeste despre guvern ca despre propria latifundie. La un an de la tentativa esuata de lovitura stat, Victor Ponta este fericit, se crede omnipotent.
Sa nu ne lasam amagiti: Victor Ponta nu are carisma, are tupeu. El apartine stangii-caviar, cinica si impertinenta, cameleonica si iresponsabila, nu stangii democratice moderne. A mostenit ranjetul crispat al lui Ion Iliescu si onctuozitatea de felina a lui Adrian Nastase.
Nicu Ceausescu s-a crezut si el, la un moment dat, uns de Istorie, predestinat, imun la orice critica, nascut sa domneasca. Asemeni tatalui sau, n-a inteles ca prin ungherele puterii conspira mereu diversii Polonius, ca orice garda pretoriana isi tradeaza stapanul atunci cand societatea incepe sa fiarba. Spre desoebire de Ponta, Nicu Ceausescu citise carti de istorie, ceea ce nu l-a impiedicat sa fie orb politic. Petre Roman se auto-proclamase “lider national”, facea bai de multimi la inceputul anilor 90. Ce-a ramas din pseudo-gloria lui?
Comportamentul lui Victor Ponta este al parvenitului tipic, al arendasului cocotat obraznic in jiltul principal al salii de mese dintr-un conac ce nu-i apartine. Asa a procedat si Adrian Nastase, modelul sau recunoscut. Se stie unde a ajuns. Delfinul de-odinioara al lui Nastase pare
