Costurile obligaţiunilor emise de Italia şi de Spania au atins cote-record, investitorii fiind alarmaţi în privinţa economiilor celor două ţări. Potrivit preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, evoluţiile de pe pieţele obligaţiunilor suverane din Italia şi Spania sunt nejustificate.
Cel de-al doilea pachet de asistenţă financiară acordat Greciei, care implică şi o restructurare a datoriei prin implicarea voluntară a sectorului privat, nu a reuşit să potolească temerile investitorilor.Aceştia se tem că decizia „excepţională" a unui faliment limitat şi un al doilea pachet de salvare ar putea reprezenta singura soluţie şi pentru alte state din zona euro, cum ar fi Italia şi Spania. Temerile au efecte imediate: diferenţa între costurile obligaţiunilor pe 10 ani ale Italiei şi Spaniei, comparativ cu cele ale Germaniei, a atins marţi cote-record în istoria monedei euro (între 381 şi 397 de puncte procentuale). Cipru devine şi el un stat-problemă după ce agenţiile de rating au dat semnale negative. Băncile italiene suferă din cauza temerilor cauzate de marile datorii europene, scrie „Financial Times".
Acţiunile băncii UniCredit - cea mai mare bancă italiană judecând după activele sale - au fost suspendate, temporar, ieri, din cauza volatilităţii foarte crescute a pieţei. Acţiunile băncilor Intesa Sanpaolo şi Banca Monte dei Paschi au scăzut cu 7,8%. Ministrul de Finanţe italian Giulio Tremonti a plecat într-un suflet ieri spre Luxembourg, pentru a se întâlni cu şeful Eurogrupului, Jean-Claude Junker. Premierul spaniol Jose-Louis Zapatero, care trebuia să fie acum în vacanţă cu familia, şi-a amânat planurile de concediu. Spania se luptă cu măsuri dure de austeritate, deficit bugetar mare şi cu o mişcare a tinerilor „indignaţi", care se consideră o generaţie pierdută. Peste 44% din tinerii din Spania sunt şomeri.
Rompuy dă vina pe spe