După 16 ani de exerciţiu democratic, ceea ce se întâmplă în jurul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii mă transportă brutal în atmosfera anilor ’90-’91, când democraţia era percepută sub forma contestării oricui şi a orice, în numele unor principii inventate ad-hoc.

Lanţul uman, declaraţiile tragi-comice, profeţiile prăpăstioase şi băile de mici mulţimi constituie recuzita cu origini în Piaţa Universităţii a unei manifestări fără noimă, dacă pretindem că trăim într-o societate care a absolvit măcar cursul primar al democraţiei. Ce s-a întâmplat? O instituţie cam bătută de soarta incertă pe care i-au rezervat-o cei care i-au alcătuit statutul, îşi schimbă echipa. Din cei 11 membri ai Colegiului, în sarcina cărora rămân deciziile de a hotărî cine-a făcut sau nu poliţie politică şi cine a fost sau nu a fost informator, patru sunt noi. Între aceştia s-a numărat şi dl Ticu Dumitrescu, cel care a avut iniţiativa creării acestei instituţii, dar care din motive neclare, a abandonat-o (sau a fost abandonat).

Ca un semn de reparaţie istorică, premierul i-a promis că-l pune şef peste noua echipă. Promisiune hazardată, pentru că dl Tăriceanu ar fi trebuit să ştie că, cel puţin formal, nu poate face acest lucru. Ticu Dumitrescu l-a luat însă în serios şi a început să se agite, punând condiţii şi lansând avertismente, suficient ca să creeze o atmosferă ostilă din partea celor care s-au simţit afectaţi. „Înţelegerea” verbală dintre PNL şi PD a durat până la validarea noilor membri, de aici înainte aceştia luând-o pe cont propriu. Cu binecuvântarea discretă a partidului care l-a propus, dl Turianu şi-a încercat norocul, autopropunându-se la şefie, şi a câştigat, găsind teren favorabil. Prin vot secret, dar suficient de transparent. Liberalii au sărit ca arşi. Democraţii au mers pe burtă, derobându-se de responsabilitate. A început o păruial