West Olympia Phoenix a susținut un tur de forță, cu două meciuri în două zile, la poalele Tâmprei. În primul meci, contra celor de la CSU Braşov, trupa lui George Mandache şi Alexandru Pteancu a fost oprită doar datorită unui arbitraj ostil, conform spuselor oficialilor arădeni, dar şi de o organizare slabă a disputei. WOPAR a pierdut cu 73-68.
„Probleme au fost la organizarea meciului din sala Liceului de Informatică. Nouă ni s-au impus nişte lucruri importante pe care aici nu prea le-am găsit. Au fost greşeli de arbitraj în defavoarea noastră pe final, când aveam 3 puncte avans şi posesie. Am condus până pe final, băieţii au jucat bine. Trebuie să remarc întreaga echipă, cu un plus pentru Betea, C. Bondor, Bandula, Totoreanu sau Borozan”, a povestit Pteancu.
A doua zi, arădenii s-au înclinat în fața Coronei, scor 82-59 în favoarea brașovenilor. „Băieţii au rezistat bine două sferturi, apoi s-a simţit oboseala. Nu e puţin lucru să ai un drum de 8 ore, şi apoi două meciuri în 12 ore. Dar am trecut peste această deplasare grea, acum trebuie să omogenizăm lotul şi rezultatele vor veni”, crede același Pteancu.
Următorul meci al arădenilor este programat pe 2 decembrie, ora 17,30, pe teren propriu, cu Magic Sibiu.
West Olympia Phoenix a susținut un tur de forță, cu două meciuri în două zile, la poalele Tâmprei. În primul meci, contra celor de la CSU Braşov, trupa lui George Mandache şi Alexandru Pteancu a fost oprită doar datorită unui arbitraj ostil, conform spuselor oficialilor arădeni, dar şi de o organizare slabă a disputei. WOPAR a pierdut cu 73-68.
„Probleme au fost la organizarea meciului din sala Liceului de Informatică. Nouă ni s-au impus nişte lucruri importante pe care aici nu prea le-am găsit. Au fost greşeli de arbitraj în defavoarea noastră pe final, când aveam 3 puncte avans şi posesie. Am condus până pe final, băieţ