● La Phenian s-a deschis primul şi unicul restaurant italienesc unde se poate mînca pizza, destinat, desigur, elitei conducătoare. Însuşi şeful statului a supravegheat procesul de adecvare a meniurilor italieneşti şi bucătarul-şef italian a declarat, după vizita lui Kim Jong Il, că a avut impresia că "l-a văzut pe Dumnezeu". Dar Dumnezeu n-a fost mulţumit şi a mai durat pînă cînd restaurantul a fost autorizat. Oricum, o pizza bine condimentată este de preferat unei rachete intercontinentale, chiar dacă aceea îşi greşeşte ţinta. O ţintă greşită e totuşi o ţintă. (Rachete cu pizza, 19 martie 2009)
● Nicăieri în lume, coabitarea " coexistenţa la putere a unor reprezentanţi din părţi diferite sau chiar opuse ale spectrului politic " nu se desfăşoară conform regulilor bunei convieţuiri. Acolo unde civilizaţia a acoperit într-o mai mare măsură instinctele primare, zîmbetele oficiale sînt concomitente cu loviturile încrîncenate pe sub masă şi cu micile fraze ucigaşe. Acolo unde civilizaţia/democraţia reprezintă încă obiective de viitor, coabitarea este prilejul pentru exprimarea făţişă a canibalismului politic. (Convieţuire, 22 decembrie 2008)
● Vocile autorizate ale trecutului desenează un alt viitor pentru superputerea nord-americană. Obama pare a fi omul potrivit pentru transformarea unui mesaj al superiorităţii arogante într-unul al superiorităţii zîmbitoare. E suficient pentru un lider mare? (America are nevoie de un lider mare, 15 decembrie 2008)
● Luni de zile preşedintele ales şi ministrul său de Externe (Barack Obama şi Hillary Clinton) au luptat unul împotriva celuilalt şi au rezervat o parte importantă a discursurilor lor, evidenţierilor slăbiciunilor celuilalt. Dar nici unul nu s-a dedat la insulte, nu a spus acele lucruri care ar putea bloca definitiv o relaţie de colaborare. Practica democratică porneşte de la principiul că rivalul este
