Lovitura de graţie i-au dat-o lui Mircea Geoană nu colegii de la Partid, ci colegii de la Senat.
După furtunoasa şedinţă a PSD-ului de marţi în care s-a decis excluderea sa, Geoană a adoptat atitudinea unui învingător moral în bătălia cu hidra care-i dorea capul şi funcţia, păstrând convingerea că, spre deosebire de colegii de la partid, cei de la Senat nu l-ar fi lăsat de izbelişte şi îşi va păstra măcar funcţia.
Dar, spre marea sa surprindere, aproape nimeni (au fost doar două voturi contra) nu i-a sărit în ajutor şi în doar câteva minute cariera sa politică a luat, practic, sfârşit. Pentru că spectacolul penibil şi dezolant pe care l-a oferit în cele două zile de dezbateri pe tema “Geoană” conferea imaginea unui personaj disperat de ideea de a părăsi un scaun mult prea confortabil. Penibilul şi chiar ridicolul reprezentaţiilor de la PSD şi de la Senat le egalează pe cele din seara alegerilor prezidenţiale, cu memorabilele secvenţe de sărituri pe vârfurile pantofilor şi de invocare americănească a consoartei. Ca să nu mai vorbesc despre drapajele sale mitocăneşti, în referinţele la unii dintre foştii săi colegi, ce nu fac altceva decât să justifice porecla pe care i-a dat-o preşedintele fondator.
Pentru că Mircea Geoană ilustrează exemplar conceptul de “prostănac”. Care nu înseamnă nicidecum “redus la minte”, ci incapabil să judece corect anumite situaţii. În cariera sa politică ce a început odată cu destul de surpinzătoarea sa numire în funcţia de ambasador la Washington (de către Iliescu!) şi a luat sfârşit (practic), miercuri la Senat, Mircea Geoană s-a dovedit un executant corect al misiunilor ce i-au fost încredinţate. Dar nimic mai mult. Nu a câştigat – ca şef de partid – nici o rundă de alegeri, singura sa victorie – cea pentru conducerea partidului în 2005 – datorându-se unor interese cu care nu avea nici o legătură.
Mircea Geoană a
