Salariul real a ajuns, în sfârşit, la nivelul existent în 1990. Aşa a comunicat recent Institutul Naţional de Statistică. Adică, toată zbaterea de 17 ani a fost pentru a ajunge să trăim aşa cum o făceam după ce l-am împuşcat pe Ceauşescu? Înclin să cred că şi aici statisticile seci ne joacă o festă. Probabil, e vorba de chestiuni de metodologie. Românul mediu din 2007 trăieşte totuşi mai bine decât omologul lui din 1990. O arată puzderia de magazine apărute peste

Salariul real a ajuns, în sfârşit, la nivelul existent în 1990. Aşa a comunicat recent Institutul Naţional de Statistică. Adică, toată zbaterea de 17 ani a fost pentru a ajunge să trăim aşa cum o făceam după ce l-am împuşcat pe Ceauşescu? Înclin să cred că şi aici statisticile seci ne joacă o festă. Probabil, e vorba de chestiuni de metodologie. Românul mediu din 2007 trăieşte totuşi mai bine decât omologul lui din 1990. O arată puzderia de magazine apărute peste tot, zecile de cartiere care se construiesc frenetic, vânzările de autoturisme, dar şi destinaţiile de călătorie ale românului cu un salariu mediu. Ce au în comun toate acestea cu puterea de cumpărare din 1990, anul în care preţurile nu erau încă liberalizate, iar magazinele nou-apărute adăugaseră la ofertă nişte produse turceşti, detergenţi din Egipt şi multă carne, pentru că românul dorea să mănânce acum fripturile de care-l lipsise Ceauşescu? Preţuri neliberalizate înseamnă întotdeauna şi lipsa acelor produse şi, implicit, o piaţă neagră. A te raporta la acea perioadă aproape că nu mai are nici o relevanţă; raportul pe care-l mai anunţa din când în când Statistica nu era folosit decât de sindicate în negocierile cu Guvernul, pentru a cere măriri de salarii. La altceva nu cred că mai putea fi folosit un calcul lipsit de orice semnificaţie, pentru că el nu arată nici nivelul de trai, nici costul real al forţei de muncă. Era