Eurocopter România şi IAR Ghimbav vor colabora cu una dintre subsidiarele grupului EADS – compania Socata – pentru construirea a două noi modele de avioane de mici dimensiuni. Cele două modele de avioane – TB 20 şi TB21 – vor avea o capacitate de 4-5 locuri, motor diesel şi cabină de sticlă, aparatele urmând să fie utilizate la supravegherea de conducte petroliere şi linii de electricitate. Deocamdată termenii finali ai contractului nu au fost stabiliţi, dar negocierile sunt în toi.
Pentru aceste două modele ar putea fi produse 400 de aparate de zbor în perioada 2007-2012, preţul unui avion fiind cuprins între 350.000 dolari şi 370.000 dolari. Principala piaţă de desfacere va fi cea americană, urmată de cele din Europa, China şi de statele arabe. Potrivit parteneriatului, IAR se va ocupa de partea de subansamble, Eurocopter de montaj, iar Socata de marketing. Totodată, subsidiara EADS va asigura şi operaţiunile de pregătire pentru fabricaţie, ceea ce presupune aducerea de utilaje specifice. IAR Ghimbav colaborează deja cu Eurocopter, filială a EADS, cu care a înfiinţat o societate mixtă în care grupul franco-german deţine 51% din acţiuni. Guvernul intenţionează să privatizeze IAR Ghimbav, iar oficialii români au purtat deja discuţii, în luna martie, cu reprezentanţi ai Eurocopter şi EADS.
Primele elicoptere livrate în Emiratele Arabe Unite
Primele două elicopetere PUMA SM fabricate de compania braşoveană IAR vor fi recepţionate de Forţele Speciale din Emiratele Arabe Unite în cursul săptămânii viitoare. Aparatele vor fi folosite în misiuni de căutare şi salvare de persoane pe mare şi în deşert. IAR va moderniza 25 de elicoptere pentru clientul din Emiratele Arabe Unite, contractul având o valoare de 89 de milioane de euro.
Compania braşoveană îşi propune ca în acest an să livreze încă 13 aparate, restul elicopeterelor urmând să fie livrate î