Primarul din Vaslui, Vasile Pavăl, consideră aberantă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului prin care primăriile trebuie să restituie banii cheltuiţi de MAI pentru organizarea alegerilor locale, edilul susţinând că, în aceste condiţii, nici nu mai are nevoie de "împrumutul" dat de Guvern pentru scrutin.
Cu un efort financiar de aproximativ 160.000 de lei, Primăria Vaslui este dispusă să organizeze alegerile locale fără sprijinul financiar al Guvernului, în condiţiile în care sumele cheltuite pentru scrutinul din iunie ar urma să fie restituite ulterior Executivului de la Bucureşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Este o aberaţie această ordonanţă de urgenţă. Să nu mai dea niciun ban pentru alegeri dacă tot îi ia înapoi. Ce rost mai are? Nu am nevoie de împrumutul Guvernului, pentru că o să găsesc eu în bugetul local sumele cu care să mă descurc pentru scrutinul din iunie", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX primarul Vasile Pavăl.
În ceea ce-l priveşte pe primarul din Bârlad, Constantin Constantinescu, acesta a spus că se va conforma Ordonanţei de urgenţă a Guvernului.
"Nu mi se pare nimic anormal. Vom aplica întocmai prevederile ordonanţei, fără niciun fel de abatere", a precizat primarul municipiului Bârlad, Constantin Constantinescu.
Legea 67/2004 actualizată, pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, prevede, la articolul 117: "cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor se suportă din bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti, ale judeţelor sau al municipiului Bucureşti, după caz".
Sediul, dotarea şi cheltuielile Biroului Electoral Central se asigură de către Guvern. Sediile şi dotarea birourilor electorale de circumscripţie judeţeană şi, după caz, a birourilor electorale judeţene se asigură de către primarii municipiilor reşed