N-a fost o simplă serbare câmpenească. N-a fost un târg şi nici măcar un festival. Ci mai degrabă o etapă într-un efort colectiv pentru păstrarea gastronomiei naţionale autentice.

“Sărbătoarea Cârnaţilor de Pleşcoi” (25 octombrie 2008) – iniţiată de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Buzău, şi organizată la pensiunea “Casa Matei” din Berca – a fost un eveniment complex, care şi-a propus să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că în acest moment, în România, adevăraţii cârnaţi de Pleşcoi nu sunt adeseori cei care se vând în supermarket sub această titulară. Reţeta originală o ştiu puţini şi o folosesc şi mai puţini.

MAI SUCULENT, MAI FRAGED

Ce au cârnaţii de Pleşcoi atât de special? De ce merită să lupţi să obţii pentru ei titulatura de “produs cu denumire de origine controlată” (aşa cum în multe părţi ale lumii se întâmplă cu produse care marchează puternic identitatea unui loc, dar cum nu se întâmplă, din păcate, în România)? Pentru că, la fel ca şi în cazul ovinelor din Pauillac, regiunea Gironde (Franţa), carnea animalelor are un gust special. Iar dacă “agneau de Pauillac” are deja AOC (appellation d’origine contrôlée), oile de la Pleşcoi ar merita şi ele. Pentru că, în vreme ce în Pauillac gustul cărnii devine deosebit, pentru că ovinele pasc pe o păşune foarte aproape de mare, care creşte pe un sol saturat de sare, oile noastre de la Berca păşunează de asemenea într-un loc special. “Dealurile subcarpatice buzoiene au în subsol importante zăcăminte de sare, iar ca urmare a procesului zilnic de evaporare a apei se depun în permanenţă cristale de sare pe întreaga vegetaţie colinară. Oile sunt hrănite astfel cu o vegetaţie semisărată, iar carnea capătă o savoare deosebită”, ne spune Cristina Partal, preşedinta ANTREC. Gustul ei devine mai sărat, mai suculent, mai fraged.