Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vârful carierei pentru Halep! Locul 52 în ierarhia mondială

Publicat in Pro Sport, marți 26 aprilie 2011 ·

Simona Halep continuă să fie cea mai constantă jucătoareautohtonă în 2011 în circuitul WTA. Duminică, sportiva de 19 ani arefăcut finala de anul trecut de la Fes şi s-a lansat spreobiectivul de TOP 40. O primă oprire va fi făcută în aceastăsăptămână, la Estoril. Antrenorul Firicel Tomai a punctat pentruProsport câteva dintre secretele elevei sale.

PROGRESULSIMONEI: "Este o jucătoare care îşi doreşte foartemult să facă performanţă, îi place ceea ce face, iar asta se vedela fiecare meci. Ea a trecut prin multe schimbări în ultimaperioadă, abia acum încep să se aşeze lucrurile, însă este nevoiede puţin timp pentru a se vedea rezultatele".

PSIHIC: "Simonajoacă bine cu jucătoarele puternice, parcă asta îi oferă omotivaţie în plus. Este puternică mental şi nu există meci în caresă intre timorată de locul sau numele adversarei pe care o are înfaţă".

OBIECTIV: "Anulacesta ne‑am propus să urcăm în primele 40, 50 de jucătoare şi săne menţinem acolo".

LOCUL 52WTA: "Au fost câteva săptămâni grele, în careSimona a avut de apărat în jur de 350 de puncte, iar faptul că şi-aegalat rezultatul de anul trecut de la Fes îi dă încredere. Peviitor ar trebui să începem să urcăm în clasament, pentru că nuprea mai are nimic de apărat".

FINALA PIERDUTĂ LAFES: "A plouat mult înainte de meci şi în timpulmeciului, iar terenul a fost greu. Pe lângă problema cu suprafaţape care Simona nu şi-a putut face jocul, a fost şi experienţaadversarei, la jocul căreia nu am găsit soluţii".

LA UN PAS DE PRIMULTITLU WTA LA FES: "Pe moment a fost dezamăgită, dareste normal. Şi-a revenit repede şi o luăm de la capăt în drumulspre primul titlu".

OBOSEALĂ: "Nu credcă e o oboseală de luat în seamă. Într‑adevăr, s-au adunat cevaturnee, dar Simona nu se resimte".

SIMONA ÎN TREICUVINTE: "Puternică, tenace şi rapidă"

@N_P

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Visa Waiver, temă mereu actuală: Să avem speranţa ca într-un viitor destul de apropiat să se rezolve

Mediafax acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver, despre care şeful statului susţine că este foarte important pentru români. „Obiectivul nostr

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 34 minute
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 4 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 29 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Marcel Ciolacu salută promovarea Gloriei Buzău în prima ligă: Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi seară, după ce echipa Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, asigurându-şi astfel promovarea, că a fost un sezon greu, ”dar care s-a încheiat en fanfare”. ”Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!”, a

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 4 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 2 ore
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

17°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°